Jurnalul.ro Ştiri Politică Claudia Țapardel reclamă către instituțiile europene declarațiile denigrante la adresa românilor din UK

Claudia Țapardel reclamă către instituțiile europene declarațiile denigrante la adresa românilor din UK

Eurodeputata PSD Claudia Țapardel a luat astăzi o poziție fermă împotriva declarațiilor denigrante și xenofobe care au fost făcute în ultima vreme la adresa românilor din Marea Britanie. Răspunzând unor comentarii făcute în aceste zile de către Owen Paterson, deputat din partea Partidului Conservator și fost ministru al Agriculturii, potrivit căruia cetățenii români sunt incapabili să folosească telefonul mobil, dar se pricep să culeagă căpșuni, eurodeputata a reamintit faptul că lucrătorii din țările est europene au contribuit semnificativ la creșterea economică a Marii Britanii.

„Declarațiile făcute de Owen Paterson, precum și altele vehiculate în ultima vreme, sunt inadmisibile în Europa anului 2016 și exprimă o lipsă profundă de cunoaștere a fenomenului migrației și a libertăților europene. Departe de a fi o povară pentru sistemul britanic sau o competiție neloială pentru localnici, lucrătorii din țări precum România și Bulgaria au adus plusvaloare economiei britanice.”

În contextul în care liderii politici din Marea Britanie și celelalte state membre se întrec în declarații de frondă înainte de începerea negocierilor pentru Brexit, eurodeputataȚapardel solicită instituțiilor europene să ia măsuri de protecție a tuturor cetățenilor europeni care muncesc cinstit în Regatul Unit.

„Negocierile care vor începe se prefigurează a fi extrem de dure și de aceea este important ca toate părțile să păstreze o atitudine constructivă și de fair play. Nu avem nimic de câștigat dacă lansăm insulte unii către ceilalți. Pentru a întâmpina astfel de declarații, dar și posibile abuzuri pe viitor, consider că instituțiile europene trebuie să fie active în apărarea intereselor tuturor europenilor care lucrează în acest moment în Marea Britanie. Fie că vorbim de muncitori în agricultură sau de doctori, arhitecți și studenți, Uniunea Europeană are obligația de a asigura un cadru în care toți lucrătorii să se simtă protejați și nu abuzați sau jigniți.”

Ca replică pentru declarațiile politicianului britanic cu privire la abilitățile tehnologice ale românilor, Țapardel a făcut trimitere atât la succesul cetățenilor noștri în Silicon Valley, cât și în hub-urile din țară.

„Nu știu pe ce se bazează acest politician când face astfel de afirmații ofensatoare, dar o scurtă căutare pe internet îl va lămuri că românii nu numai că știu să folosească telefoane inteligente, dar știu și să creeze tehnologia din spatele lor. În România se poate observa în această perioadă un boom în zona de tehnologie și start-up-uri, iar Silicon Valley este de mai multă vreme o destinație de top pentru specialiștii români. Îmi doresc ca pe viitor, declarațiile politicienilor să fie bazate pe un minim de dovezi și să se concentreze pe politici publice, nu pe atacuri la adresa altor state”.

 

Subiecte în articol: Claudia Țapardel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri