Jurnalul.ro Ştiri Politică Claudiu Năsui se plânge de "atacuri josnice": Voi rezista oricât e nevoie

Claudiu Năsui se plânge de "atacuri josnice": Voi rezista oricât e nevoie

de Alice Petrescu    |   

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, acuză că este supus zilnic unor atacuri din partea acelor „grupuri de interese care deodată se văd debranșate de la banii contribuabililor” : „Vestea proastă e de fapt pentru ei: Nu mă voi opri”,  a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

Claudiu Năsui, răspunde atacurilor la adresa sa din ultima perioadă și le transmite un mesaj  celor care îi critică. Nu mă voi opri"

"Atacurile acestea nu mă impresionează. Mafia din sistem este puternică prin influența pe care o are și în politică, și în media. În primele zile din mandat, mi s-a spus ce va urma dacă merg pe linia de a face totul public și de a debranșa mafiile de la banul public. Fiecare ministru are de ales între complicitate cu mafia și liniște sau reformă și scandaluri constante. Pentru mine alegerea a fost clară. Am rezistat 4 ani cu atacuri constante mincinoase la adresa mea și a familiei mele, voi rezista oricât e nevoie pentru a reforma România. Vestea proastă e de fapt pentru ei: nu mă voi opri", conchide Năsui.

Ministrul amintește și de criticile care i-au fost aduse pentru că și-a delegat din atribuții.

„Aoleu! Și-a delegat atribuțiile! Normal că deleg. Toți miniștrii fac asta. Am delegat fix ce au delegat și alții înaintea mea și fix ce deleagă și alții în ministerele lor acum. Dar partea asta nu o veți citi. Azi citesc și mă minunez. O firmă care este acționar 0.061% într-o firmă în care sunt și eu acționar (trecută în declarația de avere din 2016) a aplicat la măsura 3 cu o zi după ce a fost lansată măsura, pe 4 decembrie. Pe 6 decembrie au fost alegerile parlamentare. Pe 24 decembrie am avut prima zi de mandat. Firma nu a aplicat, deci, în ultimele 48 de ore (acolo unde sunt suspiciunile că unele firme au aplicat după ce au văzut date despre dosarele din sistem). În plus, firma nici măcar nu a venit cu o cofinanțare la limita eligibilității (acolo unde iar sunt suspiciunile). Și, în final, firma este complet neeligibilă. Este pe locul 2.174, adică are fix 1.643 de firme înaintea sa până la a fi eligibilă. Nu mai zic că eu am impus transparență pentru tot ce se întâmplă în minister”, a mai scris Năsui.

 

Subiecte în articol: Claudiu Năsui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri