Grupul Clienţilor cu Credite în franci elveţieni consideră că scrisoarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedintele Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), Steven van Groningen, reprezintă o încercare de influenţare a justiţiei, prin invitarea magistraţilor la programe de 'pregătire' în domeniul bancar, arată un comunicat remis miercuri AGERPRES.
'Membrii grupului GCCC (Grupul Clienţilor cu Credite în CHF) au luat act cu revoltă de recentul demers al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), demers concretizat în scrisoarea adresată de către domnul Steven van Groningen, în calitate de preşedinte al CPBR, Consiliului Superior al Magistraturii şi spre ştiinţă Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional al Magistraturii şi celor 15 Curţi de Apel. Domnul Steven van Groningen este, în acelaşi timp, şi CEO al Raiffeissen Bank România, una dintre băncile care au acordat masiv credite în franci elveţieni. Demersul CPBR este, din punctul nostru de vedere, o încercare de influenţare a justiţiei, prin invitarea magistraţilor la programe de 'pregătire' în domeniul bancar, o tentativă de imixtiune în actul de justiţie şi, nu în ultimul rând, notăm atitudinea faţă de magistraţii consideraţi, în viziunea domnului Van Groningen, insuficient instruiţi pentru a judeca dosarele în care sunt implicaţi împrumutaţii la bănci, în special cei împrumutaţi în franci elveţieni. Desigur că domnul Van Groningen se referă la magistraţii care au dat câştig de cauză împrumutaţilor în procesele pe care aceştia le au cu băncile în cauzele de îngheţare a cursului valutar, cu denominarea sau nu în moneda naţională, mai ales în procesele ce au ca obiect contractele de credit în franci elveţieni', arată comunicatul clienţilor cu credite în franci elveţieni.
Aceştia afirmă, în comunicatul remis AGERPRES, că nu cunosc cazuri în care persoane sau alte instituţii, cu excepţia celor bancare, încearcă să 'instruiască' judecătorii asupra modului în care aceştia trebuie să-şi exercite profesia, iar această scrisoare transmisă CSM reprezintă culmea presiunilor pe care sistemul bancar din România le face sistematic asupra tuturor instituţiilor statului.
'Scrisoarea domnului Van Groningen este, din punctul nostru de vedere, o culme a presiunilor pe care sistemul bancar din România le face sistematic asupra tuturor instituţiilor statului, de ani de zile, pentru protejarea intereselor bancare, pentru continuarea abuzurilor fără echivalent în alte ţări pe care băncile le practică asupra debitorilor, şi mai ales asupra împrumutaţilor în franci elveţieni (CHF). Nu cunoaştem cazuri în care persoane sau alte instituţii, cu excepţia celor bancare, sa încerce să 'instruiască' judecătorii asupra modului în care aceştia trebuie să-şi exercite profesia. Nu dorim să credem că justiţia română ar putea da curs unor asemenea demersuri şi invitaţii pentru instruire, deşi în trecut BNR a susţinut seminarii cu magistraţii, fără ca din partea consumatorilor să fie invitate asociaţii de protecţie a acestora sau avocaţi. Aceste seminarii au ridicat mari semne de întrebare, fiindcă 'profesorii' magistraţilor au fost, în acelaşi timp, şi reprezentanţii sistemului bancar, în condiţiile în care băncile sunt parte în procese', precizează sursa citată.
Clienţii cu credite în franci admit, totodată, că este benefic pentru magistraţii care judecă astfel de speţe să fie cât mai informaţi în privinţa domeniului în care se situează cauza respectivă, însă aceste informaţii detaliate ar putea fi oferite de către experţi abilitaţi, neimplicaţi în aceste cauze şi nepărtinitori, şi nu de bancheri care sunt parte în procese.
Potrivit comunicatului, scopul urmărit de către CPBR este de unificare a practicii judiciare în favoarea băncilor, mai ales în contextul în care, în aceeaşi dată la care scrisoarea preşedintelui van Groningen a fost transmisă CSM, Tribunalul Dolj a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie câteva întrebări preliminare privind un proces pe îngheţare curs CHF/LEU.
Grupul Clienţilor cu Credite în franci elveţieni este o mişcare civică creată la începutul anului 2015 şi numără aproximativ 23.000 de membri.
Sursa: AGERPRES