Jurnalul.ro Ştiri Observator Clotilde Armand se simte amenințată: Interlopii mi-au filmat familia şi încearcă să o intimideze

Clotilde Armand se simte amenințată: Interlopii mi-au filmat familia şi încearcă să o intimideze

de Alice Petrescu    |   

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, se plânge pe pagina sa de socializare că interlopii îi filmează familia şi au început amenințările la adresa sa și a echipei sale: „Depun o plângere împotriva tuturor celor care au impresia că mă vor intimida”, spune edilul.

 

Clotilde Armand, susține că, timp de o săptămână, mai multe persoane au urmărit-o și i-au filmat casa.

”De când am început să lupt împotriva mafiei imobiliare şi a mafiei gunoiului, după ce am reuşit să decuplez de la banii publici diversele grupuri transpartinice au început ameninţările la adresa mea şi echipei mele. Nu că n-aş fi fost eu linşată mediatic până acum, dar mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă. Ultima încercare a acestora interlopi de a mă intimida este absolut penibilă. Au parcat în faţa casei mele timp de o săptămână o maşină şi început să filmeze casa în care locuiesc cu familia mea. Într-adevăr, au reuşit să ofere în publicaţia unui condamnat penal definitiv câteva imagini video scandaloase: eu măturând curtea casei”, a scris Armand pe Facebook.

Ea mai spune că pentru genul acesta de infracţiuni va depune o plângere împotriva tuturor celor care au impresia că o vor intimida.

”Pentru că hărţuirea este infracţiune. Art. 208. - Hărţuirea ″(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă″, explică edilul.

Primarul crede că schimbarea acestui sistem nu se face peste noapte sau pe Facebook.

„Schimbarea acestui sistem nu se face peste noapte sau pe Facebook. Este o luptă pe termen lung. Eu mi-am asumat asta și voi continua să-mi fac datoria față de comunitatea pe care o slujesc cu dragoste și mândrie”, conchide primarul Sectorului 1.

Subiecte în articol: Clotilde Armand
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri