Jurnalul.ro Ştiri Politică Clotilde Armand: Sunt profund nemulţumită de modul în care primarul Sectorului 1 gestionează banii noştri

Clotilde Armand: Sunt profund nemulţumită de modul în care primarul Sectorului 1 gestionează banii noştri

Consilierul local Clotilde Armand, membru USR, a declarat marţi că este profund nemulţumită de modul în care sunt gestionaţi banii publici de la Primăria Sectorului 1.

"Sunt profund nemulţumită de ce s-a întâmplat la Primăria Sectorului 1 în legătură cu modul în care primarul gestionează banii noştri. Incompetenţa PSD la toate nivelurile ne condamnă la subdezvoltare. Primarul invocă mereu faptul că Primăria Municipiului Bucureşti nu i-a permis să facă anumite lucruri. În primul exerciţiu bugetar din 2017 am încercat să negociez câteva amendamente: realizarea cadastrului domeniului public, diminuarea cheltuielilor pentru spaţii verzi, renegocierea contractului cu Romprest şi creşterea investiţiilor. După 3 ani, din aceste patru lucruri cadastrul figurează şi astăzi cu o sumă mare ca investiţie, dar nu s-a realizat nimic, la spaţii verzi se menţine un buget de peste 100 de milioane, am trecut de la panseluţe la ghivece ornamentale, pe partea de Romprest nu a fost renegociat contractul şi în plus a apărut un nou domeniu de risipă, cel cultural", a spus Clotilde Armand într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat că bugetul pe cap de locuitor în Sectorul 1 este de 1.400 de euro, plus cota parte din bugetul Primăriei Capitalei, asemănător cu cel alocat în alte capitale ale Europei.

"Procentul din buget alocat pentru investiţii în Budapesta este de 42%, la Cluj - 41%, la Londra - 36%, la Timişoara - 31%, la Iaşi - 29%, la Paris - 26%, la Madrid - 10%, iar în Sectorul 1 doar 7% şi aici vorbim de execuţia bugetului pe anul trecut. Anul acesta sunt prevăzute investiţii mai mari, dar noi, din experienţă, ştim că de fiecare dată când au fost prevăzute sume mai mari, dar s-a executat foarte puţin. (...) Aveam la începutul anului 2018 un portofoliu de aproape 900 de milioane de lei pentru investiţii. Consiliul local a muncit, a propus noi investiţii, le-a votat, iar la sfârşitul anului 2018 acest portofoliu de investiţii era de 1,1 miliarde de lei, bani care puteau fi investiţi în Sectorul 1. Investiţiile realizate de fapt au fost de doar 70 de milioane de lei", a menţionat aceasta.

Clotilde Armand a afirmat că Sectorul 1 nu se poate dezvolta fără investiţii susţinute care să reprezinte 30% din buget. AGERPRES

Subiecte în articol: Clotilde Armand
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri