Un incendiu puternic a izbucnit, ieri-dimineaţă, la podul unei clădiri din Centrul Vechi al Capitalei, focul extinzându-se şi la acoperişul unui alt imobil. Cinci familii dintr-un corp de clădire alăturat au fost relocate în locuinţe de necesitate, iar poliţiştii au început o acţiune de reverificare a cluburilor şi restaurantelor din zonă.
Focul a izbucnit la podul unui imobil de pe strada Smârdan, care era folosit ca spaţiu pentru depozitare, şi s-a extins rapid şi la clădirea alăturată. Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale pentru a stinge incendiul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, toate persoane aflate în spaţiile învecinate fiind evacuate la timp, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
După stingerea incendiului, Primăria Capitalei a anunţat că cinci familii au fost relocate. „Primăria Municipiului Bucureşti a început procedurile de relocare a 17 persoane, după incendiul care a avut loc în această dimineaţă pe strada Smârdan, în locuinţele de necesitate din Bdul Naţiunilor Unite, întrucât locuinţele lor au fost afectate de intervenţiile asupra incendiului. Este vorba despre cinci familii care locuiau în blocul vecin celui afectat de incendiu şi care momentan este deconectat de la utilităţi. Blocul este una dintre clădirile unde Primăria Capitalei desfăşoară, prin Compania Municipală Consolidări, lucrări de punere în siguranţă şi consolidare”, a transmis PMB, precizând că personalul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a pus la dispoziţia celor 17 persoane ceai şi pături.
Tot ieri, Poliţia Locală a demarat o acţiune de reverificare a cluburilor şi restaurantelor din această zonă, împreună cu echipe ale Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ale societăţilor Apa Nova, Enel şi Distrigaz. „Aceştia vor verifica autorizaţiile de funcţionare şi de construire, inclusiv modalitatea de realizare a branşamentelor la reţelele de utilităţi. Precizăm că astfel de controale au loc periodic în Capitală, inclusiv în Centrul Istoric. Toate neregulile constatate au fost sancţionate sau, după caz, sesizate la Parchet”, mai spune municipalitatea.
„Reprezentanţii Poliţiei Locale au depus aproape 250 de plângeri la Parchet, în ultimii ani, pentru nerespectarea autorizaţiei de funcţionare sau executarea de lucrări fără autorizaţie în Centrul Istoric, precizează Primăria Capitalei.
Incendiul s-a produs în zona de cluburi şi restaurante din Centrul Istoric