Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi Mureş şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, au destructurat un grup infracţional specializat în operaţiuni financiare frauduloase.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
"La data de 5 octombrie a.c., poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi Mureş şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - S.T. Cluj au efectuat 4 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de constituire de grup infracţional organizat, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces neautorizat într-un sistem informatic şi fraudă informatică', se arată în comunicat.
Totodată, au fost puse în executare 17 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul parchetului pentru audieri.
Din cercetări a reieşit că, pentru realizarea activităţii infracţionale, în luna decembrie 2016 membrii grupării ar fi convins mai multe persoane cu situaţie materială precară să-şi deschidă conturi la o bancă.
Ulterior, în perioada ianuarie 2017 până în prezent, cei în cauză ar fi cauzat un prejudiciu total de peste 72.000 de lei, reuşind să retragă simultan bani, din acelaşi cont.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate sisteme informatice şi alte bunuri cu valoare probatorie.
Cei trei bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor, de 33 şi 34 de ani, din Cluj şi Mureş, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de vineri să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea măsurilor preventive. La acţiuni au participat şi jandarmi.