Medicii din străinătate care nu au drept de practică în România pot efectua acte medicale doar cu avizul Colegiului Medicilor din România, a atenţionat, joi, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), într-un comunicat de presă.
"Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) constată că în presă şi pe reţelele sociale sunt promovate sesiuni de consultaţii pentru o a doua opinie medicală, având loc în camere de hotel sau alte spaţii improvizate. Astfel de acţiuni, desfăşurate fie ca act filantropic, fie ca parte a unor campanii de racolare a pacienţilor de către unele clinici, trebuie să se desfăşoare conform legii. Medicii din străinătate, care nu au drept de practică în România, nu au nici responsabilităţi faţă de statul român şi pacienţii din ţară. Ei pot efectua acte medicale doar cu avizul Colegiului Medicilor din România", afirmă sursa citată.
Potrivit CMMB, în lipsa acestor avize, publicul poate fi "păcălit" prin invocarea unor titluri ştiinţifice false sau chiar de către persoane fără pregătire medicală.
De asemenea, CMMB susţine că apare riscul "comercializării suferinţei prin recomandarea unor tratamente şi investigaţii nenecesare", odată ce persoana care acordă consultaţii o face în afara cadrului legal şi a controlului organizaţiilor profesionale.
"Ca instituţie ce asigură respectarea de către medici a obligaţiilor care le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică, CMMB atrage atenţia asupra acestei situaţii. Pacienţii sunt sfătuiţi să solicite persoanei care acordă consultaţii prezentarea avizelor de la Colegiul Medicilor din România şi să nu apeleze la consultaţii oferite în afara unităţilor medicale", arată aceeaşi sursă.
Totodată, CMMB susţine dreptul pacientului la a doua opinie medicală şi consideră că sunt binevenite ajutoarele colegiale de la medicii din alte ţări, România fiind confruntată cu o criză de cadre medicale, în urma "exodului" în Occident. AGERPRES