Jurnalul.ro Ştiri Observator CNA: Aviz negativ pentru propunerea de acordare a 30 de minute timp de antenă pentru candidaţii independenţi

CNA: Aviz negativ pentru propunerea de acordare a 30 de minute timp de antenă pentru candidaţii independenţi

Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat, joi, un aviz negativ pentru propunerea legislativă care prevede ca fiecare candidat independent la alegerile locale să aibă dreptul la timp de antenă la studiourile teritoriale de cel mult 30 de minute, însumate pe întreaga durată a desfăşurării campaniei electorale.

S-au pronunţat în acest sens şase membri ai CNA, iar alţi doi au votat împotrivă.

Potrivit lui Radu Călin Cristea, membru al Consiliului, CNA nu ar trebui să impună o anumită conduită, în special televiziunilor private. El a susţinut că, în condiţiile în care unui candidat independent i-ar fi asigurate 30 de minute timp de antenă, unele persoane ar putea profita de generozitatea legii.

Valentin Jucan a atras atenţia asupra faptului că, potrivit propunerii legislative, 30 de minute reprezintă durata maximă de care poate beneficia fiecare candidat independent pe întreaga durată a desfăşurării campaniei electorale, iar timpii de antenă pot fi negociaţi.

În opinia Dorinei Rusu, membru CNA, cele cinci minute de care beneficiază în prezent un candidat independent pe întreaga durată a desfăşurării campaniei electorale reprezintă "puţin".

Deputaţii Remus Cernea şi Mihai Sturzu au depus, în luna decembrie a anului trecut, la Senat, ca primă Cameră sesizată, două propuneri legislative prin care solicită ca timpii de antenă, în perioada campaniei electorale, pentru candidaţii independenţi la alegerile parlamentare şi cele locale să fie măriţi de la 10 secunde în medie pe zi la minimum un minut pe zi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri