Jurnalul.ro Ştiri Politică CNA nu va impune posturilor radio și TV difuzarea spotului despre Referendum

CNA nu va impune posturilor radio și TV difuzarea spotului despre Referendum

de Ion Alexandru    |   

Consiliul Național al Audiovizualului a decis că nu poate impune posturilor de radio și de televiziune obligativitatea difuzării unui spot referitor la referendumul consultativ declanșat de președintele României, Klaus Iohannis. Răspunsul vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Iohannis a cerut CNA să emită o decizie privind normele de promovare a campaniei pentru referendum, cu recomandarea difuzării spotului ca anunț de interes public.

 

CNA a luat în discuție, ieri, adresa primită de la Autoritatea Electorală Permanentă referitoare la difuzarea, în regim de campanie de interes public, a spotului privind campania pentru referendumul din 26 mai, precum și două adrese, una din partea Administrației Prezidențiale, iar a doua din partea PNL, cu privire la același obiect. La ședință a participat și purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, în conținutul adresei au fost invocate prevederile legale pe care se bazează solicitarea, unde se arată clar că CNA e autorizat să emită decizia legată de normele pentru desfășurarea campaniei electorale. Drept urmare, CNA ar fi trebuit, trebuie să își exercite această competență legală din proprie inițiativă și în niciun caz pentru că o altă instituție vine și face această solicitare. Faptul că în textul legii nu se stipulează obligativitatea e cu siguranță o chestiune care nu cred că este discutabilă, pentru că am goli de conținut instituția pe care o reprezentați”.

În replică, Radu Herjeu, membru al CNA, i-a atras atenția reprezentantului Președiniției că instituția că nu a încălcat legile și nici Constituția, deoarece Consiliul Național al Audiovizualului nu este obligat să emită decizii în această privință. “Unde era obligativitatea noastră, ca să fiu acuzat că am încălcat legile și Constituția? Întrebările acelea au fost scoase cu cinci minute înainte de campania electorală. Nu s-a făcut o astfel de solicitare, ca acest Consiliu să o fi respins. Aș fi votat-o, aș fi lăsat-o 30 zile în debatere publică și ar fi intrat în vigoare pe 15 iunie. Eu mi-aș fi dorit ca această decizie să fi fost discutată acum o lună jumate, ca acum această instituție să nu fie atacată politic", precizat  Radu Herjeu.

 

Președintele apare în clip și îndeamnă cum să se voteze

O altă chestiune invocată încadrul ședinței se referă la faptul că însuși Klaus Iohannis este protagonistul principal al materialului video de promovare a referendumului consultativ. Mai mult, mesajul pe care șeful statului îl transmite are și conotația unui îndemn asupra modului în care trebuie să se voteze la referendum. Mădălina Dobrovolschi este, însă de părere că “prezența președintelui este una justificată, nu există niciun interes electoral la mijloc, președintele României este prezent în acest spot tocmai pentru că este inițiatorul acestui referendum și este misiunea președintelui să informeze publicul și să îndemne lumea să iasă la vot”.

La sfârșitul săptămânii trecute, Klaus Iohannis a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului să emită o decizie privind normele de promovare în audiovizual a campaniei pentru referendum. Cu obligarea, voalată, a postului public de televiziune și a postului public de radio, să includă în grilele de programe dedicate campaniei electorale, a acestui spot. De asemenea, Președinția a solicitat adoptarea "cu celeritate" a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administrația Prezidențială, în regim de anunț de interes public, către televiziunile naționale şi locale. Președintele Klaus Iohannis consideră că nerespectarea prevederilor legale, precum și a Constituției, este "un abuz".

"CNA nu poate decide ca televiziunile publice să facă o emisiune de promovare. O decizie a CNA n-ar fi schimbat acest lucru. TVR are o lege de organizare. Trebuie să respecte și alte legi decât CNA. Este obligat să reflecte campanii de informare, referendum. Nu trebuia să aștepte nicio decizie. Putea să ia decizia de a transmite să facă o emisiune pentru referendum. În nicio decizie privind referendumul, CNA nu a solicitat sau a impus să facă o emisiune", a arată, însă, membrii CNA.

 

CNA nu poate să oblige televiziunile să difuzeze un spot sau să prezinte anumite tipuri de emisiuni, arată reprezentanții Consiliului

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri