Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ploi, vânt și grindină în 13 județe

Cod galben de ploi, vânt și grindină în 13 județe

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi, vânt și grindină, valabilă până joi dimineața în 13 județe din țară.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Mureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h), izolat vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Avertizarea este în vigoare de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 2.00.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în după-amiaza zilei de marți în regiunile nordice.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri