Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de viituri pe râuri din 25 de judeţe, până luni la prânz

Cod galben de viituri pe râuri din 25 de judeţe, până luni la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie, pe râuri din 25 judeţe, valabilă până luni la prânz.

Astfel, în intervalul 21 iulie, ora 12:00 - 22 iulie, ora 12:00, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Someşul Mare, Crişul Alb, Mureş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

"Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Hunedoara, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Galaţi", au transmis hidrologii.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţii de grad inferior ai râurilor menţionate. AGERPRES

Subiecte în articol: Cod galben viituri rauri judeţe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri