MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Autonomă Andaluzia că Agenția Meteorologică locală - AEMET a emis coduri roşu și portocaliu de caniculă, pentru perioada 11 - 13 august 2023.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://www.meteoalarm.org, http://sevilla.mae.ro/contact, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
(sursa: Mediafax)