Jurnalul.ro Special Interviuri Codin Maticiuc, cu cărţile pe masă

Codin Maticiuc, cu cărţile pe masă

de Oana Portase    |   

Mulţi îl ştiu pe Codin Maticiuc din lumina reflectoarelor lumii mondene, însă el este un personaj  complex. Codin scrie cărţi, scrie scenarii şi joacă în filme. Îşi rupe din timpul său să aducă alinare copiilor bolnavi de cancer şi îşi surprinde mereu fanii cu proiecte îndrăzneţe. În prezent, Codin lucrează la un roman ambiţios: biografia unei personalităţi din România. Nu vrea să dezvăluie mai multe despre această carte însă tot ce poate spune este că e vorba de o persoană care în momentul de faţă se află în spatele gratiilor. Codin este iubitor de cărţi aşa că împărtăşeşte cu cititorii Jurnalul romanele care au avut un impact deosebit în viaţa lui.

Ce cărţi ai adus? Sunt tare curioasă.

Asta cu adusul e mai greu pentru că ştii şi tu foarte bine, cărţile tale preferate sunt date cu împrumut şi nu s-au mai întors niciodată. Am adus câteva cărţi. Aş vrea să vă vorbesc despre trei autori români contemporani care sunt autorii mei favoriţi. Prima este Alina Nedelea cu „Şoseaua Căţelu 42”, o carte care mi-a plăcut extrem de mult. Alt autor este Adrian Teleşpan cu „Cimitirul”, un bestseller. Al treilea autor este Tudor Călin Zarojanu, iar cartea se numeşte „Reluare cu încetinitorul”. Trebuie să menţionez, Călin este unchiul meu. Este fratele mamei mele şi este un scriitor de succes în România. Are undeva la 14 cărţi publicate, cred că nu ştie nici el exact. A fost şi primul om la care am apelat când am scris cartea mea „Consumatorul de suflete”. În „Reluare cu încetinitorul” el povesteşte ultimul an de comunism, anul 1989, dar nu neapărat premisele care au stat la baza Revoluţiei, nu, efectiv viaţa de zi cu zi a anului 1989 care mi se pare extrem de important de arătat, de prezentat pentru tinerii care n-au prins nici măcar o zi de comunism. Nu ştiu, n-au văzut, nu pot înţelege. Sunt unii care au o chestie din asta melancolică Poate era bine. Poate ideologia comunistă era bună. Poate sub dictatură se întâmplau lucruri. Infrastructură se realiza, că uite doar de atunci de avem. Lumea uită. Nişte cărţi ca aceasta a lui Călin îţi arată efectiv cum se trăia atunci. Eu mai ţin minte pentru că aveam 9 ani pe atunci. Alt exemplu, am văzut ce impact a avut filmul Hawaii pe care regizorul Jesus del Cero l-a prezentat anul trecut şi am avut şi eu onoarea să joc în el. Au fost tineri sau copiii prietenilor mei care întrebau „Dar de ce se agită pentru un tort de banane cu ciocolată?”; era o scenă în film... Nu înţelegeau care e miza.

Şi ceilalţi doi autori, Teleşpan şi Nedelea, cum te-au impresionat?

Mă consider un tip deschis şi atunci cartea lui Teleşpan, fiind prima carte a unui autor open gay în România, mi s-a părut foarte importantă. Eu fiind un tip care susţine drepturile LGBT, mi s-a părut de un umor extraordinar. Adrian Teleşpan are un umor extraordinar.

Eu am râs şi am plâns la această carte. Râs şi plâns spre final.

El prezintă şi nişte realităţi ale românului plecat în străinătate. E o carte bună dar mi se pare foarte important că este o carte scrisă de un homosexual care este deschis despre lucrul acesta. Mai ales în aceste momente când se întâmplă lucruri şi comunitatea LGBT este pusă la zid.

Şi Alina Nedelea?

Este o tipă foarte tare. Nu cunosc niciun autor mai asumat şi cu mai mult curaj ca ea. Mi-aş fi dorit să am curajul ei când am scris „Consumatorul de suflete”. Este ceva extraordinar, şi-a povestit viaţa exact aşa cum este. O viaţă grea, o viaţă plină de compromisuri şi de greşeli pe care le-a făcut şi şi le asumă în carte. Mi se pare mântuirea perfectă.

Lista ta de cărţi cuprinde şi nume grele din rândul autorilor străini.

Dacă trecem la francezi, Frederic Beigbeder este preferatul meu. I-am citit toat cărţile, începând cu „Iartă-mă, ajută-mă”, „Dragostea durează trei ani” şi ce a mai scris el. El este, ca şi mine, un băiat care iese foarte des în cluburi, bea foarate mult. De asta mă regăsesc în scrierile lui. El este  din Franţa. Eu sunt el din România. Pe acest băiat l-am văzut la Festivalul de Film de la Cannes acum” câţiva ani de zile. Eram în acelaşi club, într-un sector VIP destul de mic a cărui manager îmi era prieten. Beigbeder era la altă masă, la masa de lângă era Leonardo Di Caprio, la masa imediat de lângă stătea Gerard Butler şi încă nişte persoane foarte cunoscute. M-am dus la managerul de la VIP şi i-am zis că vreau să cunosc pe cineva de aolo. Mi-a zis să aleg pe cine vreau, că mă duce la oricine. Şi i-am zis ok, vreau să mă duci la Frederic Beigbeder. Mi-a răspuns că nu crede aşa ceva. Tu eşti aici, te pot duce la DiCaprio şi tu... Oricum el a fost foarte gâdilat în orgoliul lui de francez de faptul că eu voiam să-l cunosc pe conaţionalul lui, nu pe americanii de faţă. M-a dus la Beigbeder. L-am salutat, i-am spus că sunt un mare admirator, că i-am citit toate cărţile şi apoi i-am spus că sunt cel mai mare homosexual în viaţă. Frederic Beigbeder a rămas blocat şi m-a întrebat de ce. I-am zis „Vă rog să priviţi la masa mea”. S-a uitat şi la masa mea erau undeva la 12 fete superbe. A început să râdă şi şi-a amintit faptul că a scris că bărbatul care merge mereu însoţit de femei frumoase caută de fapt privirile bărbaţilor din încăpere, că nu-l interesează femeile efectiv şi că el este probabil un homosexual pasiv. A început să râdă. S-a amuzat, am schimbat câteva vorbe.

Charles Bukowski de ce este acolo în lista ta?

Este unul dintre preferaţii mei, ca şi Kurt Vonnegut Jr. cu povestioarele lui. Îmi place foarte mult stilul lui. Am ales cumva să evit să vorbesc despre Bukowski că m-am gândit că mulţi au vorbit cu tine despre Bukowski, despre Miller, despre zona asta. Îmi place foarte mult şi Pascal Bruckner care este un alt autor francez contemporan, dar mai în vârstă decât Beigbeder. „Luni de fiere” este una dintre cărţile mele favorite, deşi e una intensă, erotic intensă. Şi în el mă regăsesc destul de tare.

Şi este şi cartea ta acolo.

Este şi cartea mea.

Ce înseamnă această carte pentru tine?

Este o carte pe care am scris-o în cursul a câţiva ani, fără să ştiu că o scriu. Adică scriam doar nişte texte. Pe vremea aceea nu scriam nici pe blog, nici pe Facebook, nu le publicam, ci le trimiteam prietenilor. Ei mi-au spus că trebuie să fac ceva cu ele. M-am hotărât într-o zi şi le-am strâns efectiv într-o singură carte care a văzut lumina zilei la editura ALL în 2014. A devenit un bestseller şi se vinde şi acum. Am trecut de 10.000 de exemplare. Aşa că este o carte care a însemnat mult pentru mine. A şi avut succes. Primul interviu din viaţa mea l-am dat datorită acestei cărţi pentru că până în acel moment am refuzat orice interviu, neştiind calitatea în care sunt invitat. Am acceptat primul interviu în ziua lansării cărţii, îmi amintesc şi acum, era vorba de Observatorul de la ora 16.00. Am avut nişte emoţii, am crezut că leşin efectiv. Am trecut cu bine şi uite că a fost o carte de succes. Acel Observator mi-a purtat noroc.

Ne putem aştepta şi la Volumul 2 din Consumatorul de suflete?

Nu-mi doresc foarte tare să scriu Volumul 2. Îmi doresc să demonstrez că pot să scriu şi altceva. Tipul de scriere pe care o am în această carte, tipul de personaj şi lumea care este descrisă este fix lumea mea. Personajul este inspirat din viaţa mea şi atunci e o scriere relativ uşoară, facilă. Era normal să scriu despre ce cunosc, nu-mi pare rău, dar de atunci am început să fac şi alte lucruri, să mă învârt şi în alte lumi, special pentru a le putea descrie. Aş vrea să demonstrez că pot şi alt gen de scriere.

La ficţiune te-ai gândit vreodată?

În permanenţă scriu ficţiune pentru că scriu scenarii de film. Şi acolo e tot scriere, e tot ficţiune. Am scris mai multe scurtmetraje până acum. Regizoarea Anca Damian a fost de acord să regizeze şi să depună la CNC unul dintre scenariile scrise de mine, iar acum scriu primul lungmetraj pe care sper să reuşesc să-l fac curând.

Când ai timp să citeşti?

Habar n-am. Citesc extrem de puţin pentru cât de mult ar trebui să citesc. Cel mai mult o fac atunci când cade netul. În avion, în vacanţe. Când ai mai mult timp pentru tine, stai mai puţin pe Internet, când telefonul funcţionează mai puţin. Nu te sună nimeni, nu îţi scrie nimeni. Eşti un pic mai deconectat. Atunci reuşesc să citesc. Îmi pare rău că nu fac asta mai des.

Pregătesc un roman biografic despre viaţa unui om. Aş vrea să divulg totul atunci când este gata. Am început în august 2017 acest proiect şi am stat foarte mult timp şi stau lângă un om pentru a putea să-i descriu viaţa. Va fi un roman biografic, ca să fie în total altă zonă.

 

 

Subiecte în articol: Codin Maticiuc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri