Povestește, cu umor, cum a ajuns să se numere printre primii beneficiari ai lectoratului pe care acum îl conduce: „Auzisem despre românca Nadia Comăneci și despre polonezul Papa Ioan Paul al II-lea, dar mi s-a mai spus și că poloneza este mai grea decât rusa. Atunci am ales fără ezitare... Nadia Comăneci!”. Prezent în România pentru un turneu de lansare a cărții sale „Travel to Romania. The Garden of the Virgin Mary” - care a început pe 20 februarie, la Brașov, a continuat la Sinaia, Bușteni, București și se va încheia marți, 27 februarie a.c., la Iași, la Universitatea „Al.I. Cuza”, cu o lansare și o conferință - prof. univ. dr. Jeong O Park a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre.
În urma experiențelor personale, a deselor călătorii făcute în țara noastră, care este, în esență, părerea dumneavoastră despre România profundă?
Este o întrebare dificilă, sofisticată. Care ar merita o abordare filosofică, aș spune. Dar îndrăznesc să vă răspund: eu cred că esența este religia. Românii sunt legați de religie, de Dumnezeu. Am aflat că românii îl caută pe Dumnezeu chiar și în vorbe sau în gesturi simple. De exemplu, atunci când trec prin fața bisericii, românii fac semnul crucii, fac asta chiar și șoferii când sunt la volan. De asemenea, am observat că românii, când se întâlnesc sau când se despart, își spun: la revedere!, sănătate!, numai bine!, noroc! ș.a.m.d. Dar cel mai important este că-și spun: Doamne-ajută! De fapt, și eu am început să mă adresez lor cu Doamne-ajută!, dar reacțiile românilor au fost diferite. Unii spuneau că le-a plăcut. Alții mi-au spus: „Tu nu ești ortodox și nu trebuie să spui așa ceva”. Pentru mine, acest comportament a fost foarte interesant. Cultura românească și istoria românilor cred că se bazează pe credința ortodoxă. Nu cunosc foarte bine alte popoare, dar sunt sigur că poporul român este foarte credincios. Coreenii nu pot spune că s-ar adresa cuiva cu Doamne-ajută, dacă ar fi să găsesc în coreeană un corespondent acestei expresii din limba română.
O Coloană a Infinitului coreeană
La 19 februarie, s-au împlinit 148 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. La Seul, sunteți promotorul ridicării mai multor replici ale operelor marelui sculptor român și al unor evenimente de promovare a culturii române prin opera lui Brâncuși. De ce faceți acest lucru?
La început, nu știam cine a fost Brâncuși. Am studiat și am aflat că Brâncuși e un sculptor de înaltă clasă internațională, iar asta m-a făcut să caut și mai multe informații despre el. Mulți filosofi au vorbit despre Brâncuși, pentru că în opera lui există filosofie. Mircea Eliade spunea, de exemplu, că în opera lui lumina și umbra coexistă. Broasca țestoasă a lui Brâncuși zboară, deci e foarte ușoară (n.n. - Țestoasa zburătoare, ultima sculptură a lui Brâncuși). Paradoxul este că lucrarea e din piatră. Greul și ușorul coexistă. În 2007, sărbătoream 20 de ani de la înființarea departamentului de studii românești și voiam să fac ceva ca să marcăm asta, să ne bucurăm. Cu trei ani înainte de asta, în 2004, un sculptor român care lucrase în Pietrasanta (n.n. - localitate în Italia, supranumită orașul sculptorilor) - Benone Olaru, de la Hunedoara - a venit în biroul meu și am vorbit despre sculptură, despre Michelangelo, Rodin, Brâncuși. Am vorbit mult, apoi la masă am băut... - românii folosesc expresia asta cu umor: „Cam-Bei”... așa cum am făcut noi, de fapt. A doua zi, el mi-a arătat schița și mi-a spus că, dacă plătește Departamentul de Limba Română materialele, el face Coloana Infinitului, gratis. OK. Ne-am înțeles și am început să căutăm lemn pentru Coloana infinitului. Era nevoie de un lemn cu diametrul de vreun metru. Sculptorul a vrut, inițial, lemn de pin, dar ni s-a spus că în Coreea nu se găsește pin cu trunchiul atât de gros. Nici în China. Iar dacă se găsește, prețul este imens. În final, am cumpărat stejar. Lemnul respectiv stătuse mult în apă sărată și era foarte tare și rezistent. Și el a început să sculpteze Coloana Infinitului.
Grădina lui Brâncuși
Este foarte interesantă toată această istorie... Cât a durat întregul efort?
A durat mult timp. Era foarte frig, minus 12 grade. Benone Olaru l-a chemat în ajutor pe un prieten al său, tot de la Hunedoara, care era atunci în Belgia, și ambii au muncit până au terminat. Eu m-am întâlnit cu domnul rector pentru a vedea cum să punem sculptura pe un soclu, pentru că Departamentul de Limba și Literatura Română nu avea bani. Speram ca Universitatea să ne sprijine. Dar rectorul mi-a spus că Universitatea nu are bani... și de aceea opera a rămas culcată la umbră, vreme de trei ani. Și a venit anul 2007, când trebuia să sărbătorim cei 20 de ani. Și atunci am chemat alumni, prima promoție, și le-am spus planul meu de a pune Coloana Infinitului în mijlocul campusului. Le-am spus că e vorba despre trei opere fundamentale care se găsesc în România, la Tg. Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Le-am spus că acum vreau să pun Coloana Infinitului. Și le-am explicat că Masa Tăcerii e rotundă, dar rotund înseamnă Perfecțiune, Creație, Dumnezeu, că este începutul lumii, interpretat în sens restrâns. Le-am spus că Masa Tăcerii înseamnă începutul departamentului de studii românești, începutul vieții universitare a bobocilor care intră în facultate. Bobocii învață, cu timpul, limba română, gramatică, istoria românilor, cultura românească și se maturizează. Adică încep să cunoască România prin cultura română, miturile românești, filosofia românească. Poarta Sărutului este tocmai această maturizare. De aceea... se sărută. Asta înseamnă că știința lor i-a făcut maturi. Ei au început să iubească poporul român, limba română, România. Iar Coloana Infinitului înseamnă că după absolvire ei trebuie să se dezvolte în domeniul în care lucrează. Adică, să se dezvolte infinit. Asta a fost ideea mea și bineînțeles ei au pus fiecare câte 500 de dolari. Cu banii ăștia am reușit să montez Coloana Infinitului.
Cum a fost primită această sculptură de către comunitatea universității?
Denumirea operei este acum Coloana Infinitului din Coreea/coreeană. Are o înălțime pe soclu de 8 metri și o greutate de 36 de tone. Se găsește chiar în buricul campusului, aproape de un lac. Dar în ce privește procedura de a monta Coloana, m-am chinuit foarte mult, pentru că autoritatea nu mi-a dat voie, inițial. Atunci, era la modă ca fiecare departament să pună un monument. Fiind prea multe monumente, cele mai multe din piatră, arăta ca un cimitir. Dar le-am explicat că asta este artă: cum cred ei că am așeza într-un cimitir Coloana infinitului? Și i-am convins. Am pus-o deci, lângă lac și acolo e acum și Masa Tăcerii. Acum 12 ani, am fost în Statele Unite ale Americii și am vizitat Universitatea Stanford, unde se găsește Grădina lui Rodin. Am avut o viziune: când vom așeza acolo și Poarta Sărutului, la universitatea mea se va afla Grădina lui Brâncuși.
„Marin Preda m-a deșteptat”
Sunteți considerat un exeget original al operei lui Marin Preda. Care este liantul cu personaje reale și literare din Coreea?
Vreau să vă spun despre Moromete. După ce am citit „Moromeții”, m-am întrebat dacă un țăran poate gândi ca un intelectual. Camil Petrescu, în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, ne vorbește numai despre elita românească. El nu iubește țăranii care fumează și beau la cârciumă. Dar eu cred că țăranul Moromete gândește la fel ca profesorul universitar. Și-mi spuneam: bunicul meu este țăran și el se pricepe la economia coreeană și la politica coreeană. Eram hotărât ca atunci când mă întorc în Coreea să discut cu bunicul meu despre economie ș.a.m.d. Acasă, am vorbit mult cu el: Bunicule, tu cunoști politica coreeană? - l-am întrebat. Iar el o știa perfect. Și economia. Atunci mi-am dat seama că experiența este filosofie. Când eram studenți, eram cu nasul pe sus atunci când am absolvit facultatea; dar un țăran era poate mai mult decât noi, atunci. Cioran spune: țăranii sunt mai înțelepți decât filosofii; filosofii înțeleg prin teorie, dar țăranii prin experiența de viață. De aceea, eu am început să respect toți țăranii din Coreea, inclusiv pe bunicul meu. Mi-am dat seama că eram ignorant, față de țărani. Marin Preda m-a deșteptat.
Ați mai spus că Eminescu este perfect...
Când studiam Istoria literaturii române, am citit despre Eminescu. Cineva a făcut socoteala câte cuvinte sunt în toată opera lui Eminescu. 30.000. Și nici unul nu poate fi înlocuit... La Eminescu, întreaga structură este perfectă. Când predau studenților mei despre cultura româna și trebuie comentată opera lui Eminescu toate cursurile mele duc spre aceeași concluzie: Eminescu este un geniu. Poezie, proză, comentariu economic sau politic, filosofie... El înțelegea/știa tot-tot-tot. La el toate se susțin și azi, nu poți să îl excluzi, să îi ocultezi opera, să schimbi ceva la ea. E perfect.
O carte-album despre România
Jeong O Park: „Travel to Romania. The Garden of the Virgin Mary” - Editura Eikon. Un album de peste 600 de pagini, cu peste 800 de fotografii. Un impresionant și cuprinzător ghid despre România, alcătuit de un coreean îndrăgostit de țara noastră. Despre autor, directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder, spune: „Timp de câțiva ani, în anotimpuri diferite, profesorul Park a făcut, practic, un tur al României și, fiind și un bun fotograf, a alcătuit un ghid cultural cum, din păcate, nu a mai fost scris nici măcar de autori români. Faptul că este redactat în limba engleză cred că e un avantaj pentru noi, care tot încercăm să ne promovăm țara, valorile, patrimoniul natural și cultural. Dl Park a reușit o selecție care nu este pentru turistul grăbit, ci mai degrabă pentru cineva care vrea să cunoască temeinic România”. Autorul mărturisește că, inițial, a redactat acest „ghid” în două volume, unul despre călătoriile sale, locuri și oameni pe care i-a cunoscut, geografie, istorie, civilizație și cultură românească și al doilea despre orașele României. Intenția era, pe de o parte, de „a le deschide interesul studenților coreeni pentru țara a cărei limbă o învățau la facultate” și, pe de altă parte, „de a-i provoca să facă propriile lor călătorii inițiatice în România”. Cărțile au stârnit însă un interes major și în afara campusului universitar, s-a demonstrat că reprezentau un ideal ghid de călătorie, motiv pentru care și-a dorit să publice cele două volume - restrânse într-o singură carte-album - în România, inclusiv pentru a fi un instrument de cunoaștere și un ghid pentru alți călători străini în țara noastră.