Jurnalul.ro Ştiri Politică Combaterea sărăciei, plan extins

Combaterea sărăciei, plan extins

Dacian Cioloş vrea ca Ministerul Muncii să aibă programe comune cu ministerele Educaţiei, Sănătăţii şi Agriculturii pentru combaterea sărăciei, în special în mediul rural. Primul-ministru a cerut şi reducerea birocraţiei.

Premierul Dacian Cioloş a avut, ieri, o întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, Ana Costea, în care s-au stabilit priorităţile pentru anul 2016. Inserţia socială şi combaterea sărăciei în mediul rural ar trebui realizate prin cooperarea mai multor ministere, a declarat Cioloş după întâlnire.

„Atunci când vorbim de sărăcie, de exemplu, de sărăcia în mediul rural, asta presupune o conlucrare şi o coordonare a programelor pe care le are Ministerul Muncii cu programele pe care le are Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Agriculturii”, a spus premierul, adăugând că este necesară şi o conlucrare mai bună între grupurile de acţiune locală şi primării care nu poate fi realizată decât prin eliminarea birocraţiei prea rigide. De asemenea, Cioloş i-a încurajat pe reprezentanţii Ministerului Muncii să „lucreze într-un mod mai deschis cu diferiţi actori neguvernamentali” şi să profite de pe urma experienţei pe care aceştia o au în aplicarea unor programe privind politicile sociale.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri