Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comercializarea certificatelor de emisii cu efect de seră a adus României 73,86 milioane de euro în aprilie

Comercializarea certificatelor de emisii cu efect de seră a adus României 73,86 milioane de euro în aprilie

 

Ministerul Finanțelor a încasat în luna aprilie 73,86 milioane de euro din comercializarea a 2,92 de milioane de certificate de gaze cu efect de seră (GES) prin intermediul platformei de licitație a Uniunii Europene. Prețul de referință al unui certificat era la 1 aprile de 21,92 de euro, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului trecut acesta era de 9,69 de euro. Fondurile astfel obținute sunt utilizate ulterior de către Guvern pentru finanțarea investițiilor de mediu care au ca scop reduceea poluării. Printre acestea se numără proiectele care vizează reducerea emisiilor cu efect de seră, dezvoltarea energiilor regenerabile, captarea și stocarea CO2, evitarea defrișărilor și creșterea împăduririlor etc. Începând din 2005, sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) a reprezentat principala componentă a strategiei comunitare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din industrie și din sectorul energiei.

Subiecte în articol: poluarea aerului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri