Comisia de la Veneţia a confirmat că va analiza şi va emite o opinie oficială cu privire la intenţia Guvernului PNL de a modifica sistemul electoral din România cu mai puţin de un an înainte de alegeri, anunţă PSD.
Potrivit unui comunicat al PSD transmis vineri AGERPRES, Comisia de la Veneţia a răspuns astfel la scrisoarea preşedintelui interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, în care era semnalată încălcarea de către puterea politică de la Bucureşti a standardelor de bună practică în materie electorală.
"Vă mulţumesc pentru informaţiile oferite cu privire la modificările propuse în privinţa legislaţiei electorale din România. După cum ştiţi, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat o opinie asupra modificărilor vizate asupra legislaţiei electorale. În calitate de preşedinte al Comisiei de la Veneţia, nu mă voi pronunţa asupra fondului înainte de adoptarea unei opinii oficiale", se arată în răspunsul semnat de preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, la scrisoarea preşedintelui PSD.
Reprezentanţii PSD arată că demersurile Guvernului PNL de a modifica legislaţia electorală pentru alegerile locale cu mai puţin de un an înainte de organizarea scrutinului ''a generat îngrijorări la nivelul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a decis, cu o largă majoritate, 26 voturi 'pentru' şi doar 3 'împotrivă', să sesizeze Comisia de la Veneţia pentru a analiza situaţia din România''.
''Conform Codului bunelor practici în materie electorală, elaborat de Comisia de la Veneţia, 'elementele fundamentale ale dreptului electoral şi în special sistemul electoral propriu-zis (adică inclusiv numărul de tururi de scrutin şi modul de atribuire a mandatelor - n.n.) (...) nu ar trebui să poată fi amendate cu mai puţin de un an înainte de alegeri", precizează sursa citată.