Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul Slovacie

Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul Slovacie

Comisia Europeană a aprobat luni planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Slovaciei, ce cuprinde granturi în sumă totală de 6,3 miliarde de euro, un procent de 43% din această sumă fiind destinat programelor de combatere a schimbărilor climatice, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Sunt cuprinse aici investiţii în modernizarea reţelei de transport feroviar, realizarea de piste pentru biciclete şi a unei infrastructuri pentru încărcarea vehiculelor electrice, precum şi programe de economie energetică pentru circa 30.000 de locuinţe şi pentru industrie.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a subliniat la Bratislava că aceste măsuri sunt în linie cu obiectivul atingerii neutralităţii climatice a UE până în anul 2050. ''Facem din pactul verde european o realitate'', a spus ea la o conferinţă de presă comună cu premierul conservator slovac, Eduard Heger.


Slovacia alocat digitalizării 21%, proiectele având în vedere mai ales informatizarea administraţiei publice pentru a oferi servicii mai bune cetăţenilor, precum şi informatizarea învăţământului, un alt beneficiar al digitalizării urmând să fie şi sistemul judiciar.

PNRR-ul slovac cuprinde de asemenea proiecte de investiţii în sectorul de sănătate, respectiv construirea de noi spitale şi modernizarea celor existente.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri