Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană prezintă miercuri noul raport MCV pentru România

Comisia Europeană prezintă miercuri noul raport MCV pentru România

Comisia Europeană prezintă miercuri cel mai recent raport cu privire la progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Potrivit agendei făcute publică pe site-ul Comisiei, documentul se află pe agenda reuniunii Colegiului comisarilor europeni, programată pentru miercuri la 10:00, ora României. 

Pe ordinea de zi a reuniunii, raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliul European privind progresele realizate de România în baza MCV figurează imediat după prezentarea raportului similar dedicat Bulgariei. Ambele documente vor fi prezentate oral în faţa comisarilor. 

După ce va primi unda verde din partea Colegiului, raportul va fi prezentat public în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc miercuri la sediul Comisiei Europene.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri