Jurnalul.ro Ştiri Externe Companiile chineze încep să facă noi achiziţii de produse agricole americane

Companiile chineze încep să facă noi achiziţii de produse agricole americane

Unele companii chineze caută să facă noi achiziţii de produse agricole americane, a anunţat duminică agenţia oficială de presă a Chinei, Xinhua, citând autorităţile de la Beijing, transmite Reuters.

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat luna trecută, la summitul G20 din Japonia, că el şi omologul său chinez, Xi Jinping, au fost de acord ca Statele Unite să se abţină deocamdată de la impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru bunurile din China, în timp ce statul asiatic va achiziţiona mai multe produse agricole americane.

De asemenea, liderii principalelor economii mondiale au acceptat reluarea negocierilor comerciale, blocate în mai.

Dar în 11 iulie Trump declara că statul chinez nu îşi respectă promisiunea de a cumpăra produse agricole americane.

Duminică, Xinhua a anunţat, citând autorităţile de la Beijing, că oamenii de afaceri chinezi au luat legătura cu exportatori din SUA pentru a achiziţiona produse agricole şi au solicitat ridicarea taxelor vamale suplimentare. Comisia chineză pentru tarifele vamale va cere experţilor săi să stabilească condiţiile pentru exceptarea companiilor chineze de la plata taxelor vamale suplimentare, susţine Xinhua. 

Hu Xijin, redactorul şef al publicaţiei chineze Global Times, anunţa duminică că importatorii chinezi au demarat pregătirile pentru a cumpăra produse agricole americane, şi a sugerat că oficialii din Washington şi Beijing ar trebui să reia negocierile comerciale.

Luna aceasta, China a făcut cea mai mare achiziţie de sorg american din aprilie, conform datelor Departamentului american al Agriculturii (USDA). De asemenea, China, cel mai mare importator global de boabe de soia, a anulat luna aceasta achiziţionarea a 9.853 tone metrice de soia din SUA, arată datele USDA.

Acordul dintre primele economii ale lumii este unul important, deoarece războiul comercial provoacă pagube de miliarde de dolari companiilor, afectează lanţurile globale de aprovizionare şi îngrijorează pieţele financiare. 

Luna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Trump a criticat China pentru că îşi devalorizează moneda şi a declarat că trebuie luate măsuri, deoarece astfel se creează condiţii de concurenţă inechitabile.

Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns la 1 iunie în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.

Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, circuite imprimate, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.

Tot la 1 iunie, China a introdus tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze. Ministerul chinez de Finanţe a informat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale suplimentare variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vizează în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.

AGERPRES

Subiecte în articol: china sua produse agricole
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri