Jurnalul.ro Ştiri Externe Companiile franceze reticente la telemuncă ar putea fi amendate cu până la 50.000 de euro

Companiile franceze reticente la telemuncă ar putea fi amendate cu până la 50.000 de euro

Guvernul francez, care recent a impus firmelor să adopte telemunca pentru cel puţin trei zile pe săptămână, în ideea de a lupta împotriva răspândirii Covid-19, ar putea să dea şi amenzi de până la 50.000 de euro pentru companiile care nu se conformeaza, transmite AFP.

Până la finele acestei săptămâni, va fi depus un amendament la proiectul de lege care transformă certificatul de vaccinare în paşaport sanitar, care ar urma să fie discutat lunea viitoare în Adunarea Naţională, informează AFP citând surse din anturajul ministrului Muncii, Elisabeth Borne. Aceasta din urmă a declarat joi, pentru postul de televiziune LCI, că ar dori să vizeze acele "câteva companii" care nu au introdus telemunca şi "profită de perioada îndelungată a procedurii de sancţionare pentru a nu respecta regulile", într-un moment în care Franţa se confruntă cu un val record de contaminări.

Potrivit unui bilanţ publicat miercuri de Ministerul Sănătăţii, un număr de aproximativ 208.000 de cazuri de contaminare au fost înregistrate în ultimele 24 de ore pe teritoriul francez.

"Aş dori un sistem mai rapid şi mai descurajator...Vom introduce un amendament care prevede posibilitatea pentru inspecţia muncii de a acorda sancţiuni de până la 1.000 de euro pe salariat, dacă situaţia nu este conformă cu regulile, şi de maximum 50.000 de euro", a declarat ministrul Muncii din Franţa.

Subiecte în articol: telemunca franta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri