Paul J. Davies privește povestea prin lentila piețelor financiare: „Londra își păstrează statutul de centru financiar european la zece ani după Brexit”. Laura Noonan, Katherine Griffiths și Nicholas Comfort privesc prin lentila industriei financiare europene: „De ce Londra nu și-a pierdut coroana financiară după Brexit”. Michael Bloomberg privește prin lentila economiei și a geopoliticii: „Un nou lider poate scoate Regatul Unit din umbra Brexitului”.
Trei întrebări diferite
Paul J. Davies pare preocupat de întrebarea dacă Londra a pierdut statutul de principal centru financiar european. Răspunsul său este în mare măsură negativ. Da, anumite activități au fost relocate. Unele locuri de muncă s-au mutat pe continent. Parisul, Amsterdamul și Frankfurtul au câștigat teren în anumite segmente. Dar City-ul continuă să domine piețele valutare, tranzacțiile internaționale, serviciile financiare globale și o mare parte a infrastructurii financiare europene.
Pe scurt, Londra a rămas Londra.
În articolul lor, Noonan, Griffiths și Comfort ajung la o concluzie asemănătoare, dar cu mai multe nuanțe. Londra a rămas centrul financiar al Europei, însă autorii insistă asupra costurilor. Au existat relocări, active transferate în interiorul Uniunii, structuri dublate și costuri administrative suplimentare. Londra a rămas dominantă, totuși n-a ieșit complet nevătămată din proces.
Michael Bloomberg, într-una dintre cele mai recente intervenții pe această temă, nu pare preocupat să-i contrazică pe Davies sau pe Noonan. El deplasează discuția către o altă întrebare. Și, odată cu ea, și răspunsul. El nu întreabă dacă Londra și-a păstrat coroana financiară. Întrebarea sa este alta: a fost Brexitul benefic pentru Regatul Unit?
Iar răspunsul este mult mai critic. Productivitate mai redusă. Creștere economică mai slabă. Ani întregi de energie politică consumați într-o dezbatere care a absorbit atenția guvernelor succesive. O relație complicată cu Europa într-un moment în care Rusia, China și incertitudinile geopolitice fac cooperarea mai importantă decât era în 2016.
În lectura lui Bloomberg, Londra poate rămâne un mare centru financiar, fără ca aceasta să însemne că Brexitul a fost un succes economic și politic.
Cât de repede se schimbă lumea?
De fapt, disputa nu este despre Londra. Este despre viteza cu care credem că se schimbă lumea.
În 2016, atât susținătorii, cât și adversarii Brexitului au avut tendința să supraestimeze efectele imediate ale deciziei. Unii credeau că Londra va intra rapid în declin. Alții că Regatul Unit va descoperi aproape instantaneu avantajele unei autonomii recâștigate. Zece ani mai târziu, realitatea pare să fi fost mai puțin spectaculoasă și mai încăpățânată. Nici colapsul și nici renașterea nu s-au produs în forma anticipată. Instituțiile, rețelele financiare și obiceiurile comerciale s-au dovedit mult mai lente decât ciclurile electorale și decât prognozele formulate la cald.
Instituțiile nu votează la referendum
Paradoxul este că cele trei interpretări pot fi simultan adevărate. Londra nu s-a prăbușit. Dar nici Brexitul nu a produs boom-ul economic promis de susținătorii săi. Metropola și-a păstrat avantajele istorice. Economia britanică nu și-a accelerat semnificativ performanța. City-ul continuă să atragă capital. În același timp, costurile separării de piața unică sunt reale.
Problema apare atunci când încercăm să folosim răspunsul la o întrebare pentru a răspunde la alta. Faptul că Londra a rămas principalul centru financiar european nu demonstrează că Brexitul a fost un succes. După cum faptul că Brexitul a generat costuri economice nu înseamnă că Londra trebuia să-și piardă poziția globală.
Laureații Nobel Daron Acemoglu și James Robinson observau în Why Nations Fail că prosperitatea este susținută de instituții incluzive care se formează lent și care generează încredere pe termen lung. Tocmai de aceea marile avantaje instituționale nu apar în urma unei alegeri și nici nu dispar după un referendum. Ele reprezintă rezultatul unor acumulări istorice care se măsoară în decenii și uneori în secole.
În limbajul lui Acemoglu, problema nu era dacă Regatul Unit rămâne sau nu în Uniunea Europeană, ci dacă Brexitul a modificat natura instituțiilor care au făcut din Londra unul dintre centrele financiare ale lumii. La zece ani distanță, răspunsul pare să fie negativ.
Poate că eroarea comună a ambelor tabere a fost confundarea unui șoc politic cu o schimbare de civilizație. Referendumul a modificat relația dintre Regatul Unit și UE. N-a modificat însă peste noapte poziția limbii engleze în comerțul mondial, tradiția juridică a common law-ului, rețelele globale ale băncilor britanice sau reflexele acumulate de investitori în decursul mai multor generații. Aceste avantaje pot slăbi în timp, dar rareori dispar într-un singur deceniu.
Competiția nu este între orașe, ci între explicații
La Davies accentul cade pe reziliența financiară a Londrei. La Noonan și colegii săi, pe costurile adaptării. La Bloomberg, pe prețul economic și geopolitic al despărțirii.
Dosarul Bloomberg este însă mai amplu. Din titlurile și prezentarea editorială a opiniilor semnate de Philip Aldrick, John Authers, Rosa Prince, Tom Rees și Lionel Laurent reiese că accentul se mută, pe rând, asupra costurilor economice, relației dintre promisiuni și rezultate, identității politice, diferențelor regionale și implicațiilor pentru Uniunea Europeană.Chiar fără a intra în detaliul fiecărui articol se poate observa că autorii par să pornească de la întrebări diferite. Iar când întrebările diferă, e firesc ca și răspunsurile să capete nuanțe diferite.
Privit în ansamblu, dosarul de opinii publicat de Bloomberg nu oferă o singură interpretare a Brexitului. Oferă o adevărată piață a interpretărilor, în care autorii concurează nu prin fapte diferite, ci prin întrebările pe care aleg să le pună.
Privite împreună, aceste opinii sugerează că Brexitul nu poate fi rezumat printr-un singur indicator. Nu este doar o poveste despre PIB, nici doar despre City-ul londonez, nici doar despre suveranitate, imigrație sau geopolitică. Este un fenomen care arată diferit în funcție de unitatea de măsură aleasă. Exact de aceea bilanțul său rămâne disputat chiar și după zece ani. Nu pentru că lipsesc datele, ci pentru că persistă dezacordul asupra întrebării care contează cel mai mult.
Poate că Brexitul nu a demonstrat nici triumful suveranității și nici inevitabilitatea declinului. Poate că a demonstrat ceva mult mai banal și mai important: că instituțiile puternice sunt greu de construit. Dar și foarte greu de distrus.