Jurnalul.ro Ştiri Educatie Complexul Educațional Laude-Reut dă startul anului școlar 2024-2025

Complexul Educațional Laude-Reut dă startul anului școlar 2024-2025

de Magdalena Popa Buluc    |   

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 la Complexul Educațional Laude-Reut va avea loc pe 9 septembrie 2024, începând cu ora 11:00, în Piața Leul Ierusalimului.

Complexul Educațional Laude-Reut, renumit pentru excelența în educație și inovație, va deschide porțile pentru 570 de elevi, de la 3 ani până la clasa a 12-a, pregătiți să exploreze un curriculum unic în România. La nivel de liceu, pe lângă disciplinele naționale, elevii vor avea oportunitatea de a studia cursuri de business, media, diplomație, public speaking și debate.

Excelența Sa, Dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, va onora cu prezența sa  evenimentul și va înmâna diplomele de excelență. Acestea vor fi acordate celor 12 absolvenți care au obținut note peste 9,50 la examenul de bacalaureat din anul școlar precedent, precum și elevei care a obținut media 10 la Evaluarea Națională. Evenimentul va aduce împreună elevi, părinți, absolvenți și oficialități, marcând astfel începutul unui nou an academic.

Luni, 9 septembrie 2024, de la ora 8:30, clopoțelul va suna pentru toți elevii Complexului Educațional Laude-Reut, de la grădiniță, ciclul primar și gimnazial.

În 2024, Complexul Educațional Laude-Reut se clasează pe locul 1 în București și pe locul 10 la nivel național în topul liceelor, menținând pentru al 15-lea an consecutiv o rată de promovare de 100% la examenul de Bacalaureat, cu o medie generală de 9,24. Aceste rezultate confirmă statutul de lider al instituției în educația de calitate și consolidează poziția Laude-Reut în topul liceelor de elită din România.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri