Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Complexul Energetic Oltenia va trimite Comisiei Europene planul de restructurare. La cât se ridică investițiile

Complexul Energetic Oltenia va trimite Comisiei Europene planul de restructurare. La cât se ridică investițiile

Complexul Energetic Oltenia (CEO) şi Ministerul Economiei vor trimite Comisiei Europene planul de restructurare a companiei. Acesta prevede investiții de 7 miliarde de lei în perioada 2021-2026, se arată într-un comunicat al societății.

CEO a beneficiat de un ajutor de salvare în valoare de 1,2 miliarde lei, care va trebui rambursat în termen de 6 luni sau, dacă acest lucru nu poate fi realizat, complexul energetic trebuie să transmită executivului comunitar un plan de restructurare ori de lichidare. 

Planul prevede modernizarea și dezvoltarea unor capacități de producție noi prin diversificarea resurselor. La cele pe bază de cărbune se vor adăuga soluții mai puțin poluante, cum sunt unitățile de producție pe bază de gaze naturale și parcuri fotovoltaice. 

CEO va continua producţia pe bază de cărbune, care se va diminua însă treptat, până după 2030, prin investiţii de circa 2 miliarde lei.

Planul de restructurare şi decarbonare prevede închiderea etapizată a unor capacităţi de producţie şi exploatări miniere şi externalizarea unor activităţi. Sunt prevăzute investiţii în unităţi noi de producţie cu o capacitate instalată cumulată de 2.000 MW.

Se vor construi opt parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari şi Işalniţa cu o capacitate instalată totală de 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea şi modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacităţi noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de 1.300 MW, la Turceni şi Işalniţa.

Construirea de noi capacităţi de producţie va presupune crearea unui număr semnificativ de noi locuri de muncă în regiune şi reconversia profesională pentru unii dintre salariaţi.

La finalul procesului de restructurare şi decarbonare, CEO va beneficia de un mix energetic - cărbune, gaze naturale, surse nepoluante - care îi va asigura viabilitatea, transformând-o într-o companie modernă și mai puţin poluantă, emisia de CO2 fiind redusă cu 38%.

Complexul Energetic Oltenia deţine o cotă de 20% pe piaţa generării de energie electrică din România. 

Subiecte în articol: complex energetic oltenia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri