„Onorăm astăzi, cu prilejul Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, memoria și suferințele acelor români care, profund atașați valorilor democratice, au înfruntat, cu toată tăria, regimul comunist. În urmă cu 75 de ani, în noaptea de 14/15 mai 1948, autoritățile comuniste declanșau o operațiune vastă de represiune, marcând debutul unui lung șir de orori. Pentru aproape jumătate de secol, România s-a aflat în negura totalitarismului, fiind distruse, rând pe rând, toate redutele democrației. Regimul comunist ilegitim și criminal s-a fundamentat pe teroare, crime, abuzuri, încălcări sistematice ale drepturilor și libertăților fundamentale, dezvoltând instrumente și practici abominabile menite să-i asigure supraviețuirea”, a transmis premierul.
Nicolae Ciucă arată că tot acest calvar a luat sfârșit în Decembrie 1989, prin jertfă de sânge, când lupta pentru libertate și democrație a fost câștigată.
„Rănile provocate de comunism nu vor putea fi vindecate niciodată pe deplin, iar datoria noastră este de a cultiva, în fiecare zi, respectul față de valorile democratice, dar și față de adevărul istoric, de a prezerva memoria celor care s-au opus dictaturii și de a educa tinerele generații în această direcție. Guvernul României este ferm angajat în promovarea politicilor memoriei, asumarea onestă a trecutului recent, valorizarea luptei pentru libertate și combaterea tuturor curentelor și tendințelor care erodează construcția democratică. Să omagiem neîncetat amintirea celor care s-au sacrificat pentru România europeană de astăzi și să apărăm, cu determinare, drepturile și libertățile fundamentale”, mai arată Nicolae Ciucă.
Conform acestuia, aceste valori i-au readus pe români alături de națiunile partenere, regăsind în NATO, Uniunea Europeană sau OCDE oportunitatea istorică de modernizare și dezoltare în deplină siguranță.
(sursa: Mediafax)