Seria de evenimente propuse de ICR Tel Aviv pe parcursul anului 2025, dedicate celebrării operei și moștenirii enesciene, a inclus, în luna martie, conferința Enescu 70: muzicieni israelieni și creația enesciană, precum și proiectul Enescu 70 – recital de pian și masterclass-uri Teodora Țepeș în Israel, din luna mai. Concertul de muzică de cameră din 21 iulie 2025 a fost organizat de ICR Tel Aviv în colaborare cu Jerusalem Lyric Opera Studio & Festival, în cadrul Festivalului Internaţional de Operă de la Ierusalim, „un parteneriat de succes și de tradiție, care se întinde pe parcursul a aproape două decenii”, după cum s-a exprimat Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv în cuvântul de prezentare a evenimentului.
Festivalul Internaţional de Operă de la Ierusalim, ediția 2025, se desfășoară în perioada 7-24 iulie, în diverse locații din Ierusalim și Tel Aviv, cu participarea unor artiști israelieni și internaționali, prezența artiștilor români fiind, de-a lungul anilor, susținută de Institutul Cultural Român. Concertul Enescu 70 din data de 21 iulie a făcut parte din programul Festivalului, alături de spectacole și concerte în care muzicienii români și-au adus contribuția. Repertoriul concertului de cameră a cuprins lucrări semnificative din creația enesciană: Violin Sonata No. 1 in D major, Op. 2, Suite No. 2 for Piano, Op. 10, Sarabande, Trois Mélodies on Poems of Fernand Gregh, 7 Chansons de Clément Marot, Op.15, Piano Quartet No. 1 in D major, Op. 16.
Seria de manifestări ale ICR Tel Aviv dedicate împlinirii a 70 de ani de la dispariția marelui compozitor român va continua cu evenimente planificate a avea loc pe parcursul întregului an 2025, proiectul fiind unul prioritar în calendarul anual de evenimente ale reprezentanței.