Jurnalul.ro Cultură Concert sold out cu Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal în premieră la ElbPhilharmonie Hamburg, la Festivalul Schleswig-Holstein, pe 12 august

Concert sold out cu Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal în premieră la ElbPhilharmonie Hamburg, la Festivalul Schleswig-Holstein, pe 12 august

de Magdalena Popa Buluc    |   

După două evoluţii în faţa publicului din ţară în concerte susținute în cadrul a două festivaluri internaționale de vară de la Sinaia (7 august, Sala Cazino, Festivalul Internaţional „Enescu şi Muzica lumii”) și București (8 august, Ateneul Român, Festivalul Internaţional „Vara Magică”), Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal vor concerta pe 12 august la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.

 Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, va avea în program Richard Wagner  - Preludiu şi Moartea Isoldei, Richard Strauss - Suita “Cavalerul Rozelor”, Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47, program prezentat anterior pentru publicul din România în festivalurile de la Sinaia şi București. 

Cea mai recentă apariție internațională din această vară a avut loc la Berlin, la Konzerthaus, unde critica germană a reacționat extrem de favorabil, vorbind despre seara Orchestrei Române de Tineret din Festivalul Young Euro Classic ca despre „Un concert care merită cu prisosință 5 stele.” (RBB Kultur, Berlin).

La scurt timp după înființarea sa în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival (SHMF) a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte și teatre de operă obișnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, spații neobișnuite, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein și chiar în locuri neobișnuite precum docuri sau hale industriale. Din 1996 până în 2013, conceptul artistic al SHMF a fost acela de a alege câte o țară pentru fiecare an și de a-i pune în valoare muzica și cultura, mergând din Finlanda în Japonia, sau din Statele Unite în Rusia. Odată cu venirea noului director, Dr. Christian Kuhnt, festivalul și-a schimbat orientarea, în 2014 propunându-și să pună în valoare câte un compozitor în fiecare an. De atunci, festivalul a fost dedicat unor retrospective componistice Felix Mendelssohn, Piotr Ilici Ceaikovski, Joseph Haydn, Maurice Ravel, Robert Schumann sau Johann Sebastian Bach. Un alt tip de accent programatic introdus începând din 2014 a ținut de ideea de portret de artist: în fiecare vară un muzician celebru a prezentat o serie de concerte și s-a bucurat de plăcerea de a alege programele și ansamblurile cu care să cânte. După Sol Gabetta, Martin Grubinger, András Schiff, Avi Avital sau Sabine Meyer, violinista Janine Jansen este artistul invitat al anului 2019.

Inaintea plecării în acest turneu, în acest onorant context festivalier, Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română” declara: „Este o nouă experienţă în premieră: prezenţa Orchestrei Naţionale de Tineret la ElbPhilharmonie din Hamburg, o experienţă pe care o considerăm la fel de importantă ca prima apariţie la Musikverein din Viena, Sala Filarmonicii din Paris, Sala Filarmoncii din Berlin sau Lincoln Center din New York. Urmează în septembrie un concert la fel de important în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu"

Orchestra Română de Tineret     

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic dedicat formării la cel mai înalt nivel profesional al tinerelor generații de muzicieni sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

 De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori,compozitori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Vladimir Cosma, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional „George Enescu“ și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, „March Music Day“ de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles ș.a..

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internationale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic exceptional.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri