Jurnalul.ro Cultură Muzica Concertele Noului An de la Filarmonica de Stat Sibiu – SOLD OUT!

Concertele Noului An de la Filarmonica de Stat Sibiu – SOLD OUT!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Toate cele trei Concerte Extraordinare ale Noului An, programate în 9, 10 și 11 ianuarie 2020 la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, sunt Sold Out! Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul argentinian TULIO GAGLIARDO. Pe scenă vor mai urca soliștii SVETLA KRSTEVA (soprană) și AYDIN USTUK (tenor) precum și dansatorii CARLOS VILÁN și LAURA DAGANZO MORALES. Evenimentul va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu și este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

 

Cu un format inedit care include, pe lângă secvențele muzicale și momente de dans, cele trei Concerte ale Noului An de la Sibiu s-au dovedit a fi - și în acest an – cel mai așteptat moment cultural al acestei perioade. Cu două zile înainte de primul eveniment, toate biletele pentru cele trei concerte au fost epuizate.

Programul concertelor cuprinde compoziții semnate de Johann Strauss, Joaquín Turina, Georges Bizet, Franz Lehár, Giuseppe Verdi, Agustín Lara.

 

Născut în Buenos Aires, TULIO GAGLIARDO și-a urmat studiile la Conservatorul Național și la Universitatea din Cuyo. După o activitate muzicală intensă în Argentina, a trăit 20 de ani în Spania, timp în care și-a trecut în palmares peste 20 de opere, 40 de operete și 2000 de lucrări. S-a bucurat de concerte în toată lumea și a colaborat cu soliști de renume mondial. În 2006 a fost angajat ca și director muzical la Teatrul de Operă și Balet din Izmir, iar în prezent este dirijor principal în aceeași instituție care a fost recunoscut ca și cel mai bun Teatru de Operă și Balet din Turcia.

YDIN USTUK s-a născut în Turcia, și-a început cariera la Opera de Stat, cu debutul în opera Tosca de Giacomo Puccini. În 1992 i s-a oferit o bursă pentru a studia la Accademia d’arte Lirica e Corale di Osimo în Ancona, Italia, unde a fost premiat cu diplomă de excelență academică. Debutul internațional din Milano îi aduce numeroase invitații în săli de opere faimoase din lume, dar și concerte și recitaluri atât în țara natală cât și în alte țări din Europa. A participat 6 ani la rând în Festivalul Internațional de Operă și Balet din Aspendos. În prezent este solist la Opera de Stat din Turcia și profesor la Conservator.

Născută în Bulgaria cu origini spaniole, SVETLA KRASTEVA și-a urmat studiile la Academia de Muzică din Sofia, unde a studiat pian și canto. A debutat la Teatrul din Sofia cu opera  Nevestele vesele din Windsor de Otto Nicolai. Până în prezent a concertat în marea majoritatea țărilor din Europa,  Africa de Sud și America de Sud.

Datorită bursei acordate de către Academia Teatro alla Scala din Milano și premiului I de la Concursul Internațional de canto din Treviso, a avut oportunitatea de a concerta în mai multe teatre și opere, dar și de a cânta împreună cu nume importante din lumea muzicii classice.

CARLOS VILAN s-a născut în Buenos Aires, a început să învețe dansuri populare la vârsta de 4 ani, iar la 5 ani a avut debutul la Teatrul Colon din orașul natal. În 1985 își termină studiile și călătorește în Spania pentru a se perfecționa și lucra cu nume mari al dansului spaniol. De-alungul timpului și-a trecut în palmares balete celebre, piese de teatru și filme cu premii, atât dansator cât și coregraf. A fost apreciat și a colaborat cu mulți artițti cu renume mondial, dintre care o putem menționa pe Maya Plisetskaya. În prezent este dansator și coregraf la Teautrul de Opera și Balet din Izmir, Turcia.

 

Evenimentul face parte din Stagiunea 2019-2020 ”Beethovenescu”. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri