Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Conducta BRUA va fi funcţională în 2020,când Exxon şi Petrom vor extrage gaze din Marea Neagră

Conducta BRUA va fi funcţională în 2020,când Exxon şi Petrom vor extrage gaze din Marea Neagră

Lucrările la gazoductul BRUA (Bulgaria - România - Ungaria - Austria) vor începe la sfârşitul acestui an, iar conducta va fi funcţională în 2020, când ExxonMobil şi OMV Petrom vor începe extracţia gazelor naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, la Radio România Actualităţi. 

"Conform calendarului asumat de Transgaz, lucrările vor începe în trimestrul al patrulea al acestui an şi este obligatoriu să fie gata la sfârşitul lunii decembrie 2019. Deci, în 2020, el (gazoductul - n.r.) trebuie să fie funcţional. Tot în 2020, cei de la Exxon şi Petrom termină şi ei lucrările de aducţiune a gazelor din platforma continentală a Mării Negre", a spus ministrul. 

Potrivit acestuia, gazoductul BRUA este esenţial pentru începerea extracţiei de gaze din Marea Neagră de către Exxon şi Petrom. 

"Este foarte important pentru România şi, în acelaşi timp, pentru gazele care vor fi extrase de către Exxon, împreună cu Petrom, din platforma continentală a Mării Negre şi aduse în 2020 pe ţărm. BRUA este foarte importantă pentru acest proiect, ele vor fi interconectate", a explicat Petcu. 

Totodată, ministrul a cerut Romgaz să realizeze studii de fezabilitate pentru realizarea de noi depozite de gaze în apropierea conductei, dar nu numai, pentru a stoca gaze la preţ mic pe perioada verii şi a le vinde la export iarna, când preţurile sunt mult mai mari. 

"Ne dorim să devenim un pilon important. BRUA ne creează această facilitate, dar, suplimentar de BRUA, am cerut directorului Romgaz să analizeze ca prin proiectul de buget al companiei din acest an să dea posibilitatea să realizăm studiul de fezabilitate pentru a crea noi capacităţi de depozitare în zona conductei BRUA şi nu numai, astfel încât, pe perioada de vară, când preţurile gazelor sunt foarte mici, România, prin Romgaz, să acumuleze în aceste depozite gaze pe care să le vândă pe perioada de consumuri mari, în perioada de iarnă, la export şi, în acelaşi timp, să asigure şi rezerve pentru consumul intern. În acest sens se creează o foarte mare stabilitate şi România poate deveni un hub, un jucător important pe piaţa de gaze", a susţinut oficialul. 

El a amintit că în Austria există un hub de gaze, unde România îşi poate valorifica resursele la preţuri foarte bune. 

"Deci ar înseamna să ducem gazele din România, fie că vorbim de cele din Marea Neagră, ale Exxon, sau cele ale Romgazului, să le ducem până în Austria, să le vindem acolo la preţuri mult mai mari. Este clar că România va deveni un jucător important atunci pe piaţa de gaze", a mai arătat Petcu. 

Ministerul Energiei a emis, pe 27 februarie, autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, a anunţat Ministerul Energiei, într-un comunicat remis vineri. 

'Proiectul BRUA era în blocaj la preluarea mandatului, deoarece nu se putea emite autorizaţia de construire, România riscând atât întârzierea lucrărilor, cât şi finanţarea europenă de aproape 180 de milioane de euro. Cauza acestei situaţii era faptul că dubla calitate a ministerului în proiect, respectiv de emitent al autorizaţiei, dar şi de autoritate de verificare a legalităţii acesteia, era gestionată de acelaşi compartiment, aspect ce contravenea legii. Am îndreptat această situaţie înfiinţând o structură dedicată proiectului BRUA şi am accelerat procesul de autorizare, calendarul implementării proiectului fiind respectat', a declarat ministrul Toma Petcu, citat în comunicat. 

Lucrările la interconectorul BRUA se vor desfăşura pe teritoriul a 11 judeţe din ţară. Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri