Conferința abordează una dintre cele mai importante teme economice ale momentului: capacitatea României de a valorifica fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
României i-au fost rezervate 28.511.575.220 de euro, însă până în prezent statul a reușit să încaseze 10.722.201.578 de euro. Documentația oficială a fost depusă în iunie 2021, iar aprobarea Comisiei Europene a venit în septembrie 2021. Întârzierile în implementarea reformelor și blocajele administrative au dus deja la pierderi semnificative, estimate la aproximativ 7 miliarde de euro.
În prezent, România se află într-un moment decisiv: trebuie să absoarbă aproape 11 miliarde de euro în următoarele cinci luni, ceea ce presupune finalizarea și recepționarea proiectelor de investiții, implementarea reformelor la termen și respectarea strictă a jaloanelor asumate.
Presiunea este uriașă, iar ritmul necesar este unul accelerat: peste 2 miliarde de euro pe lună, echivalentul a aproximativ 1 miliard de euro la fiecare două săptămâni sau peste 500 de milioane de euro pe săptămână.
În acest context, conferința își propune să evidențieze urgența accelerării implementării proiectelor și reformelor, precum și soluțiile necesare pentru evitarea pierderii definitive a unor fonduri esențiale pentru dezvoltarea economică a României.
Subiecte de discuție:
- PNRR – termen limită și presiunea absorbției fondurilor (AMR: 153 zile, 10 ore)
- Ritmul necesar de absorbție: peste 2 miliarde de euro/lună
- A7 – Autostrada Moldovei, locomotiva PNRR pe transporturi
- A8 – Autostrada Unirii: stadiu și perspective privind deschiderea primilor kilometri
- „Autostrada Urșilor” – veriga lipsă din Coridorul IV rutier
- Autostrada Transilvania – secțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului
- Sporirea siguranței rutiere prin suplimentarea semnalizării „Acces Interzis”
- Înființarea Centrului Național de Management al Traficului
- Sistem electronic de tarifare rutieră – Lot 1 – sistem informativ centralizat
- Capacitatea administrativă și blocajele în implementarea proiectelor
- Riscul pierderii fondurilor europene
- Impactul economic regional al investițiilor în infrastructură
- Autostrada București – Sibiu: de la misiune imposibilă la o reușită apropiată
- Programul „SAFE”, alternativa salvatoare după PNRR
Conferința este organizată de Antena 3 SA, în cadrul platformei de comunicare Conferințele Income Magazine Corporate. Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, va prelua live tronsoane ale dezbaterii. Evenimentul continuă seria de evenimente naționale ”Conferințele Income Magazine Corporate”, platformă media marca Antena 3 S.A.
Conferința va fi transmisă integral live marți, 31 martie 2026 de la ora 14:00 pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro, incomemagazine.ro și pe paginile de Facebook ale:
- Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial,
- Income Magazine https://www.facebook.com/IncomeMagazineRomania și
- Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro.
Participarea la eveniment se face pe bază de invitație și confirmare prealabilă.