Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntarea titanilor: Putin și Biden se măsoară în rachete hipersonice

Confruntarea titanilor: Putin și Biden se măsoară în rachete hipersonice

de Şerban Mihăilă    |   

Cu surle și trâmbițe, Rusia a anunțat că a lansat pentru prima oară cu succes o rachetă hipersonică de pe un submarin nuclear, la numai câteva zile după ce SUA confirmaseră că au testat o armă similară, de la bordul unui avion de luptă. Moscova se laudă acum că rachetele ei sunt mult mai rapide decât cele americane, ironizate ca fiind similare cu cele dezvoltate de ruși pe vremea fostei URSS. De cealaltă parte, americanii dau de înțeles că sunt mult mai preocupați de stabilitatea funcționării rachetei în toate fazele zborului și, oricum, nu sunt convinși de veridicitatea informațiilor prezentate de adversarii lor. 

 

Încă din 2018, președintele Vladimir Putin făcea o reclamă agresivă unei noi generații de arme din arsenalul militar al Rusiei, care, în opinia liderului de la Kremlin, nu aveau niciun rival în rândul sistemelor de atac și de apărare existente la momentul respectiv. Într-unul dintre cele mai belicoase discursuri rostite vreodată, Putin declara pe un ton categoric că aceste arme sunt capabile să lovească aproape orice punct de pe suprafața planetei și nu pot fi interceptate de scuturile americane antirachetă. Din această categorie de arme „invincibile” a fost prezentată apoi racheta „Zircon”. Numeroși experți militari occidentali au pus imediat la îndoială stadiul la care se afla noua generație de armament ce urma să fie dezvoltată de Rusia, însă au recunoscut că, fără îndoială, combinația de viteză, altitudine și manevrabilitate a acestei rachete hipersonice face extrem de dificilă localizarea și interceptarea ei. Armele hipersonice se deplasează în partea superioară a atmosferei cu viteze care depășesc de cinci ori viteza sunetului, adică ating peste 6.200 de kilometri pe oră. 

 

Armă devastatoare, testată cu succes

 

Ministerul rus al Apărării a anunțat, luni, că submarinul de atac cu propulsie nucleară „Severodvinsk” a lansat cu succes, pentru prima oară, o rachetă hipersonică de croazieră de tipul „Zircon”, într-un test derulat în Marea Barents. Potrivit comunicatului oficial, difuzat de agențiile de presă din Rusia, racheta și-a atins ținta, iar zborul său a fost stabil. Submarinul a lansat racheta din poziție de croazieră, mai menționează comunicatul. O sursă militară rusă declarase, de altfel, pentru TASS, la sfârșitul lunii septembrie, că primul test cu „Zircon” de pe „Severodvinsk” urma să fie efectuat în octombrie, iar, în funcţie de rezultate, va fi programat un al doilea test, în noiembrie, de pe acelaşi submarin nuclear, în timp ce acesta se va afla în imersiune. La 19 iulie, Rusia anunța că o rachetă hipersonică „Zircon”, lansată din Marea Albă de către fregata „Amiral Gorşkov”, navă din Flota Nordului, şi-a atins ţinta terestră, aflată la o distanţă de peste 350 km, cu o viteză de zbor de șapte ori mai mare decât cea a sunetului. Experții ruși preconizează că „Zircon” va atinge în curând o viteză de aproximativ nouă ori mai mare decât cea a sunetului, pe o distanţă de mai mult de 1.000 de kilometri. Între timp, președintele Putin s-a mai referit în câteva rânduri la noua generație de rachete a Rusiei, despre care a spus că pot străpunge orice fel de apărare existentă la ora actuală. 

 

SUA au rachetă mai înceată

 

Programarea testului rusesc pare să fi avut la bază rațiuni propagandistice. Cu doar câteva zile în urmă, Forțele Aeriene ale SUA (USAF) și Agenția americană pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării (DARPA) au anunțat că au lansat o rachetă hipersonică cu viteza de deplasare de cinci ori mai mare decât cea a sunetului, în cadrul primului test derulat cu succes, cu acest tip de armament, după 2013. Zborul prototipului, numit în această fază de dezvoltare HAWC (Hypersonic Air-breathing Weapon Concept – Conceptul de armă hipersonică ce „respiră aer”), a avut loc chiar săptămâna trecută. În cadrul testului, racheta HAWC a fost lansată de pe un avion de luptă. Cu toate acestea, secretarul USAF, Frank Kendall, a declarat că este „nemulțumit” de ritmul progresului în programele de dezvoltare hipersonică. El a cerut o accelerare a acestora, precum și o reevaluare a spectrului de operațiuni în care vor fi folosite armele hipersonice. 

 

Rușii râd de americani

 

Imediat după anunțul USAF și DARPA, mass-media din Rusia au difuzat primele opinii ironice și pline de circumspecție la adresa rachetei americane. Într-un interviu acordat agenției TASS, redactorul-șef al revistei „Arsenalul Patriei”, Viktor Murahovski, a precizat că actuala etapă a dezvoltării armelor hipersonice la care se află SUA a fost depășită de Rusia încă din perioada Uniunii Sovietice. „Judecând după ce au publicat americanii, ei au testat un prototip al unei rachete de croazieră hipersonice capabile să atingă viteze de până la 5 Mach (de cinci ori viteza sunetului). Aceasta este etapa prin care a trecut Uniunea Sovietică încă de când a creat produsul 4202, o unitate hipersonică”, susține Murahovski. Concomitent, Ivan Konovalov, director de dezvoltare al „Fundației pentru asistență în tehnologiile secolului XXI”, din Rusia, a afirmat, tot pentru TASS, că rezultatele ultimelor teste cu rachete hipersonice americane nu pot fi considerate complet fiabile. „Aceste teste nu sunt credibile. La început, americanii au spus că au nevoie de mult mai mult timp și a existat și o serie de teste nereușite. Acum, ei anunță finalizarea proiectării și creării acestei arme, precum și o testare completă”, remarcă Konovalov. În acest context, el a dat asigurări că Rusia are capacitatea necesară pentru a contracara noua rachetă americană. De cealaltă parte, americanii dau de înțeles că, în prezent, sunt mai preocupați de etapa inițială a lansării rachetei hipersonice și de stabilitatea funcționării acesteia în toate fazele zborului, decât de obținerea unor viteze hipersonice superioare, domeniu în care, deocamdată, nu-i pot întrece pe ruși.

Statele Unite, Rusia, China și Coreea de Nord sunt țările care au testat până acum rachete hipersonice

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri