Jurnalul.ro Ştiri Justitie Constanţa: Captură record de ţigări de contrabandă în Portul Agigea, estimată la 2,5 milioane euro - surse

Constanţa: Captură record de ţigări de contrabandă în Portul Agigea, estimată la 2,5 milioane euro - surse

Vameşii constănţeni din Portul Constanţa sud-Agigea au realizat, luni, cea mai mare captură de ţigări de contrabandă din ultimii cinci ani, cu o valoare estimată la 2,5 milioane de euro, după ce au interceptat un transport clandestin sosit din Thailanda, pentru o societate comercială din Bucureşti. 

Surse din cadrul Direcţiei Regionale Vamale au relevat că în urma unor suspiciuni întemeiate în legătură cu un import efectuată din Thailanda de o companie românească, cu sediul în Bucureşti, au verificat cu scannerul mai multe containere sosite în terminalul specializat din Portul Agigea. 

Astfel a fost descoperit un transport disimulat, conţinând 14 milioane de ţigarete inscripţionate cu mărcile Richman şi Goldmond, în valoare totală de 2, 5 milioane de euro, împachetate şi depozitate în baxuri, fără sigilii specifice. 

Marfa de contrabandă a fost inventariată şi reţinută de autorităţile vamale până la finalizarea anchetei. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri