Un echipaj de descarcerare a intervenit duminică dimineaţă, pe autostrada A2, în zona Cernavodă, pentru scoaterea a două persoane dintre fiarele contorsionate ale unui autovehicul care a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat, victimele fiind conştiente, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Conform sursei citate, au intervenit pompierii Detaşamentului Cernavodă, iar cele două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost predate echipajelor medicale de la SMURD, respectiv Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Accidentul a avut loc la kilometrul 179 al autostrăzii A2, "autoturismul lovind parapetul marginal şi ajungând în şanţ", a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, cu menţiunea că nu a fost afectată circulaţia rutieră în zonă.
Maşina se deplasa dinspre Bucureşti către Constanţa şi se pare că şoferul ar fi adormit la volan.
AGERPRES