Jurnalul.ro Ştiri Justitie Constanţa: Medic reţinut de poliţişti pentru că emitea certificate de deces în fals

Constanţa: Medic reţinut de poliţişti pentru că emitea certificate de deces în fals

Poliţiştii constănţeni au reţinut, joi, un medic de familie după ce au probat faptul că acesta elibera certificate de deces fără a face constatarea la faţa locului şi fără ca persoana în cauză să se fi găsit în propria-i listă de pacienţi, declarată la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS). 

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, pe baza unor denunţuri a putut fi documentată săvârşirea unei infracţiuni de fals intelectual în cazul medicului de familie Aurelia N., în vârstă de 54 de ani, din localitate, aceasta fiind reclamată că, în perioada 2014-2016, la diferite intervale de timp, cu intenţie, a eliberat certificate medicale constatatoare ale decesului unor persoane care erau pacienţi pe lista altor medici de familie. 

Aceeaşi sursă afirmă că medicul de familie nu respecta termenul de 24 de ore de la deces şi nu constata personal şi nemijlocit decesul, prin examinarea cadavrului, conform normelor legale, completând certificatele cu menţiuni necorespunzătoare realităţii. 

"În aceleaşi condiţii, persoana în cauză a atestat faptul că decesul unor persoane ar fi survenit la domiciliul acestora, deşi persoanele decedaseră în alte locuri, şi a stabilit cauze ale morţii pe care în mod vădit nu le putea cunoaşte", se arată în comunicatul de presă. 

Aurelia N. a fost reţinută pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, şi va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri