Jurnalul.ro Ştiri Observator Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general al Armatei Române și din lume, a murit la 108 ani

Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general al Armatei Române și din lume, a murit la 108 ani

de Redacția Jurnalul    |   

Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general al Armatei Române și din lume, a murit la 108 ani, anunță Primăria orașului Mioveni

„O pagină impresionantă de istorie s-a închis odată cu trecerea la cele veșnice a Generalului de Brigadă în Retragere, profesorul Constantin I. Năstase, un simbol al timpurilor și al rezistenței umane în fața celor mai mari provocări ale secolului XX. La vârsta de 108 ani, Generalul Constantin I. Năstase a părăsit această lume cu o poveste de viață de-a dreptul uluitoare. Generalul Năstase a fost un adevărat erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, luptând în teatrul de război estic în perioada 1941-1944. A fost martor și participant la evenimente istorice de o importanță covârșitoare, inclusiv bătălia pentru Odesa și încercuirea de la Cotul Donului. Supraviețuirea sa în condiții extreme în timpul marelui război este o mărturie a forței sale interioare și a determinării de neclintit de a lupta”, transmite Primăria orașului Mioveni.

În anul 2022 Constantin I. Năstase a fost avansat la gradul de General-Maior (cu două stele), devenind astfel cel mai vârstnic general al Armatei Române și din lume.

„Această onoare i-a fost acordată în cadrul unei ceremonii speciale desfășurate în orașul Mioveni. După încheierea războiului, Generalul Năstase și-a dedicat viața educației. A absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București și a devenit profesor de matematică și fizică. A lăsat o amprentă puternică asupra generațiilor de elevi pe care le-a format, împărtășindu-și cunoștințele și experiența sa de viață. Printre realizările sale notabile se numără și înființarea Muzeului Cula Racovița. A adus o contribuție semnificativă în promovarea culturii și istoriei locale. Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul”, portivit Primăriei Mioveni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Constantin I. Năstase deces
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri