Jurnalul.ro Cultură Muzica Constantine Orbelian dirijează lucrări de Arutiunian, Haciaturian şi Ceaikovski, cu violonista Mihaela Martin ca solistă

Constantine Orbelian dirijează lucrări de Arutiunian, Haciaturian şi Ceaikovski, cu violonista Mihaela Martin ca solistă

de Magdalena Popa Buluc    |   

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele de joi, 22 februarie şi vineri, 23 februarie 2023, care îl vor avea ca dirijor pe Constantine Orbelian, unul dintre cei mai elogiaţi muzicieni ai scenei internaţionale. Solista celor două seri va fi violonista Mihaela Martin, considerată drept una dintre cele mai remarcabile artiste din generaţia sa, pentru virtuozitatea şi expresivitatea fluidă pe care le etalează pe scenă.

Din program fac parte lucrări de la mijlocul secolului trecut ale compozitorilor armeni Alexander Arutiunian - Uvertura festivă, scrisă în 1949 şi dirijată pentru prima dată de legendarul Evgheni Mravinski - şi Aram Haciaturian - binecunoscutul Concert pentru vioară şi orchestră, compus în 1950 pentru marele violonist rus David Oistrah - precum şi Simfonia nr. 5 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Dirijorul Constantine Orbelian a fost nominalizat de patru ori la premiile GRAMMY iar în prezent este director muzical şi dirijor principal al New York City Opera. S-a născut în 1956, la San Francisco, într-o familie de emigranţi armeni şi ruşi. A debutat ca pianist la doar 11 ani, concertând alături de Orchestra Simfonică din San Francisco.  A urmat apoi prestigioasa Juilliard School şi s-a lansat într-o carieră de virtuoz al pianului, iar înregistrarea Concertului pentru pian şi orchestră de Aram Haciaturian, realizată la casa de discuri Chandos, alături de dirijorul Neeme Järvi, a primit în Marea Britanie distincţia  “Best Concerto Recording of the Year”.

Cariera de dirijor l-a purtat pretutindeni în lume. În 1991, Orbelian a fost numit director muzical al Orchestrei de Cameră din Moscova, fiind totodată primul american care deţine acest post la un ansamblu din Rusia. În 2016, a devenit director general şi artistic al Teatrului De Stat de Operă şi de Balet din Erevan şi, în timpul celor patru ani petrecuţi la conducerea celei mai importante instituţii de profil din Armenia, Constantine Orbelian a adus pe scenă noi producţii cu Carmen (Bizet), Flautul fermecat (Mozart), Manon (Massenet), precum şi cu baletele Cipollino de Karen Haciaturian şi La Bohème pe muzică de Charles Aznavour. A invitat-o pe celebra Renée Fleming să susţină pentru prima dată un recital în Armenia, iar în 2018, a condus compania de balet din Armenia pe faimoasa scenă a Teatrului Balşoi din Moscova, cu reprezentaţii de gală ale baletului Gaiane de Aram Haciaturian.

Printre concertele legendare ce l-au avut pe Constantine Orbelian la pupitru se numără cele în care a colaborat cu artişti de prestigiul unor Dmitri Hvorostovsky sau Renée Fleming. Orbelian a fost cel care a dirijat concertul în care Van Cliburn a revenit la Moscova, fiind ultima prezenţă pe scenă a  marelui pianist american.  De asemenea, a dirijat concerte intrate în istorie, desfăşurate în Piaţa Roşie din Moscova şi vizionate de 198 de milioane de spectatori, ce au fost apoi lansate pe disc de Deutsche Grammophon.

 

Mihaela Martin este laureată la cele mai prestigioase concursuri de vioară din lume - precum Concursul  Ceaikovski de la MOscova şi cele de la Montreal, Sion şi Bruxelles - şi câştigătoare a Premiului I la Concursul internaţional de la Indianapolis. Cariera sa internaţională se desfăşoară în egală măsură în calitate de solistă, dar şi în repertoriul cameral. În stagiunea curentă, alături de concertele de la Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti, Mihaela Martin evoluează pe cele mai mari scene ale lumii - la Staatsorchester Hamburg, Academia de Muzică Americană de la Berlin, Festivalul Verbier, Festivalul Enescu, Budapest Academy Festival, Festivalul de Muzică de Cameră de la Ierusalim, Festivalul Academiei Kronberg, Suntory Hall din Tokio. 

Din 2017, Mihaela Martin este director artistic al Festivalului de Muzică de Cameră Rolandseck/Bad Honnef. Printre colaboratorii săi se află Daniel Barenboim, Sergei Babayan, Lera Auerbach, Krill Gerstein, Denis Kozhukhin, Sharon Kam, Nobuko Imai, Gabor Takacs.

 

Ateneul Român

Joi, 22 februarie 2024, ora 19

Vineri, 23 februarie 2024, ora 19

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor CONSTANTINE ORBELIAN

Solistă MIHAELA MARTIN

 

Program

Alexander Arutiunian - Uvertura festivă

Aram Haciaturian - Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră

Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia nr. 5, în mi minor, op. 64

 

Subiecte în articol: Constantine Orbelian
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri