Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Construcţia podului de la Brăila începe cu o modificare

Construcţia podului de la Brăila începe cu o modificare

de Adrian Stoica    |   

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va modifica documentaţia licitaţiei pentru construirea podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila-Galati. Măsura a fost dispusă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Licitaţia a fost deja postată pe S.E.A.P., iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este data de 11 august.

 

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins parţial contestaţiile depuse de către companiile Straco Grup SRL şi Astaldi S.p.a la licitaţia organizată de CNAIR pentru atribuirea contractului de construcţie a podului suspendat peste Dunăre în zona zona oraşelor Brăila și Galați. Conform deciziei motivate, CNSC a respins contestaţiile italienilor de la Astaldi, dar a admis în parte pe cea a firmei Straco şi a dispus modificarea documentaţiei de atribuire. În general, modificările vor viza o serie de aspecte referitoare la stabilirea şi perceperea unor penalităţi. Investiţia este estimată la suma de 2,025 miliarde de lei, fără TVA. Podul ar urma să aibă o lungime totală de 23,413 km şi va fi cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani realizată în România. Proiectarea lui este programată să dureze un an şi jumătate, iar construcţia efectivă, trei ani.

Ideea construirii unui pod peste Dunăre în zona Brăila a apărut înainte de 1989. În 1986 a fost realizat un SF care a analizat trei amplasamente pentru construcţia lui, iar ulterior au mai fost realizate două.

 

Odată construit, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 metri)

 

Subiecte în articol: pod Brăila-Galati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri