Completul de cinci judecători al instanţei supreme este aşteptat să judece, marţi, contestaţia formulată de procurorii DNA după ce lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a ţării din cadrul controlului judiciar pe cauţiune. Fostul deputat este căutat de poliţişti şi dat în consemn la frontieră din 21 decembrie, pentru că nu a respectat obligaţiile controlului judiciar, iar dacă instanţa supremă va decide schimbarea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei.
Termenul la care urma să fie judecată contestaţia DNA după ce lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de a părăsi ţara a fost preschimbat de două ori, scrie news.ro
Iniţial, instanţa supremă a stabilit pentru 30 ianuarie 2017 termenul de judecare a contestaţiei DNA, dar procurorii au cerut schimbarea termenului, pentru ca solicitarea să fie soluţionată mai repede.
Instanţa a admis, în 23 decembrie, solicitarea şi a stabilit noul termenul de judecată în 5 ianuarie 2017. Ulterior şi acest termen a fost preschimbat, fiind fixat pentru marţi la ora 12.00.
Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.