Jurnalul.ro Ştiri Politică Convorbiri între ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul indonezian, Retno Marsudi

Convorbiri între ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul indonezian, Retno Marsudi

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut convorbiri bilaterale cu omologul indonezian, Retno Marsudi, în cadrul cărora a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (2020-2021). 

Ministrul român a avut întrevederi, sâmbătă, cu ministrul afacerilor externe din Indonezia, Retno Marsudi, şi cu Reprezentantul Permanent al Republicii Honduras la ONU, Mary Elizabeth Flores, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis sâmbătă AGERPRES.

În cadrul întâlnirii, oficialul român şi cel al Republicii Honduras au reafirmat dorinţa de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state, cu precădere intensificarea relaţiilor de cooperare în domenii de interes comun, precum sănătatea, educaţia, energia, guvernarea digitală, schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.

"Cu acest prilej a avut loc un schimb de opinii privind o colaborare mai strânsă în cadrul organismelor multilaterale, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul reciproc de candidaturi ale celor două ţări pentru ocuparea unor posturi în cadrul organizaţiilor internaţionale. În context, şeful diplomaţiei române a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU", se arată în comunicat.

AGERPRES

Subiecte în articol: teodor melescanu retno marsudi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri