Deși avem numeroase situri de importanță mondială, nu valorificăm nici măcar 10% din acest patrimoniu. În plus, cei mai mulți români confundă valoarea în bani a unei „comori” arheologice cu cea științifică. Din punct de vedere arheologic, cea mai mare parte a acestui patrimoniu rămâne sub pământ și nu constă în lăzi cu monede de aur, așa cum cred foarte mulți dintre cei care confundă descoperirile săpăturilor științifice cu cele pentru dezgroparea unor tezaure. În țările din vestul Europei se predau cursuri speciale pentru copii, astfel încât să înțeleagă importanța acestei științe și să facă deosebirea între valoarea științifică a descoperirilor și prețul de piață al unor obiecte. Astfel de cursuri ar putea fi predate și în România, pentru a se asigura protejarea patrimoniului cultural pentru viitor.
Arheologia este foarte importantă ca știință, dar mulți confundă săpăturile și cercetarea din acest domeniu cu vânătoarea de comori. În România este și o problemă legată de cetățile dacice din județul Hunedoara, unde s-a descoperit foarte mult aur, iar după 1990 au venit din mai multe țări vânătorii de cosoni – monede dacice de aur.
Astăzi este interzisă căutarea cosonilor, dar mai sunt aventurieri care doresc să se îmbogățească și merg la Sarmizegetusa cu detectoare de metale și cu instrumente pentru săpături. De altfel, localnicii numesc cetatea „Banca Centrală a Daciei”, pentru că de aici s-au îmbogățit foarte mulți – începând de la romanii care au luat aurul acum 2000 de ani, continuând cu austro-ungarii, apoi cu naziștii, cu sovieticii, până la românii din satele învecinate care au descoperit comori și nu le-au declarat, în zilele noastre.
Mai sunt și poveștile prezentate frecvent în mass-media, de fiecare dată când se face câte o descoperire arheologică, iar abordarea merge aproape în fiecare caz către prezentarea acesteia ca pe o dezgropare a unei „comori”. Publicul se gândește la cufere cu aur, deși, de cele mai multe ori, poate fi vorba despre morminte și schelete importante numai din punct de vedere istoric, pentru că elementele analizate de arheologi spun ceva important despre anumite perioade pentru care nu există alte informații relevante.
Arheologul Nona Palincaș a explicat, pentru Jurnalul, că România ar trebui să creeze o educație arheologică pentru populație, astfel încât să nu se mai facă astfel de confuzii. „A devenit o problemă de etică profesională cu atâtea inovații care apar în toate domeniile de cercetare și e foarte greu de adaptat învățământul, nu doar la noi în țară, ci și în alte state, pentru a ține pasul cu evoluția. Dar astfel de cursuri pentru copii ar ajuta foarte mult, ca un prim pas. Arheologia poate fi considerată cea mai importantă știință din lume, pentru că are deschidere către toate celelalte”, explică arheologul.
Ce spune pământul depus peste monumente
Aceasta mai spune că publicului trebuie să i se explice în special faptul că partea cea mai importantă sau cu cele mai multe informații dintr-un sit arheologic este în pământ – aspect care are numeroase consecințe, între care și faptul că pe siturile arheologice crește iarbă.
„Oamenii confundă monumentul istoric cu cel de arhitectură. O construcție e un monument de arhitectură, dar un sit arheologic nu conține doar un monument de arhitectură, ci și pământul pe care s-a călcat și pământul dintre clădiri, care s-a depus în timp și care păstrează o mulțime de informații. Prin săpătura arheologică și prin analiza ulterioară se pot descoperi foarte multe aspecte care se leagă de activitățile umane care au avut loc de-a lungul timpului”, explică specialista.
Nici Ministerul Culturii nu înțelege domeniul
O astfel de confuzie se face, astăzi, și la nivel înalt, instituțional. De exemplu, chiar Ministerul Culturii a aprobat, anul trecut, construirea unei autostrăzi peste o parte a cetății Argedava, în județul Giurgiu, considerând că nu va fi afectată „clădirea”, dacă se „ciupește” puțin dintr-un colț al cetății de acum două milenii, care oricum zace îngropată sub pământ și n-o vede nimeni.
Dr. Nona Palincaș este responsabilul științific al proiectului de cercetare pentru cetatea Argedava, în cadrul Institutului de Arheologie. Instituția a făcut cercetare în acest sit din 1954.
Cetatea Argedava a fost chiar cetatea regelui dac Burebista, iar cercetătoarea încearcă să salveze acest sit de un proiect de infrastructură rutieră care ar urma să treacă printr-o porțiune a cetății, iar CNAIR, Ministerul Transporturilor și Ministerul Culturii nu au modificat proiectul privind traseul A6 care va lega Bucureștiul de Alexandria.
Dacă membrii comisiilor din cadrul Ministerului Culturii sunt lipsiți de etică, iar publicul larg nu face deosebirea între istorie și arheologie sau între importanța unui monument îngropat sub pământ și unul de la suprafață, se poate întâmpla orice cu vestigiile de pe teritoriul țării noastre, fără a se mai înțelege importanța distrugerilor.
Tipuri de cursuri pentru copii
În alte țări, precum Germania, studiul arheologiei le este prezentat copiilor de la cele mai fragede vârste. De exemplu, Kelten römer museum - un muzeu organizat pentru oppidum-ul celtic de la Manching, organizează workshop-uri de arheologie pentru copii.
„Elevii, organizaţi pe echipe de cercetare, au săpat un cimitir celtic. Fiecare echipă a primit un mormânt într-o cutie de lemn umplută cu nisip. După ce au făcut săpătura şi documentaţia, li s-a cerut să afle ce anume au săpat de fapt - adică nu li s-a spus de la început că sunt morminte celtice, ci li s-a cerut să caute în literatura de specialitate să afle cu ce se potriveşte ce au scos din pământ”, explică Dr. Nona Palincaș.
Astfel de workshop-uri au fost oferite elevilor și în Frankfurt, iar echipa de arheologi care predă aceste cursuri interactive lucrează acum la un nou concept pentru elevi şi experimentează în acest moment diferite metode de prezentare.
Atât în Manching, cât şi în Frankfurt ţelul cercetătorilor care organizează aceste workshop-uri este acela de a-i sensibiliza pe copii şi clasele de elevi în raport cu arheologie: Cum lucrează arheologii? La ce ar trebui să fim atenţi? De ce este atât de importantă munca asta? De ce mă priveşte asta pe mine?”, mai explică Dr. Nona Palincaș.