Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii din Sectorul 5 al Capitalei, încurajaţi de Nadia Comăneci să practice sportul

Copiii din Sectorul 5 al Capitalei, încurajaţi de Nadia Comăneci să practice sportul

Fosta campioana olimpică Nadia Comăneci s-a întâlnit, sâmbătă, în Parcul Sebastian, cu copiii din Sectorul 5 al Capitalei pe care i-a încurajat să practice sportul în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului "Nadia Sports Experience - Paşaport pentru Sport" organizat de fundaţia sa.

Prima gimnastă a lumii care a fost notată cu 10 le-a arătat copiilor câteva exerciţii din sportul în care a excelat, dar i-a îndemnat de asemenea să încerce şi alte discpline precum tenisul de masă, judo, rugby, volei, kickboxing, atletism şi baschet.

"Pentru aceşti copii este foarte importantă mişcarea ca să fie introduşi la câteva discipline sportive. Copiii trebuie să vadă ce înseamnă sportul şi să se ataşeze de una sau două discipline, iar apoi să continue. Gimnastica este o bază pentru fiecare sport, iar copiii începând de la 3-4 ani am observat că iubesc să se rostogolească, deci gimnastica e o bază pentru orice", a declarat Nadia Comăneci.

"Şi eu am făcut la vârsta mea ce se vede azi aici, chiar dacă nu aveam saltele colorate şi celelalte lucruri pe care le au la dispoziţie copiii din ziua de azi. Însă şi atunci era o plăcere de la zi la zi. Iar performanţa vine mult mai târziu şi doar dacă doreşti şi dacă ai motivaţie şi pasiune pentru ceea ce faci. Muncă este în orice sport, ca în orice domeniu. Depinde cât de mult o doreşti. Nu trebuie să fii născut într-o anume ţară ca să fii cel mai bun din lume la o disciplină sportivă. S-a văzut mai recent prin performanţele pe care tenisul le are cu Simona Halep şi celelalte fete. Copiii sunt atraşi pentru că vor şi ei să ajungă undeva", a adăugat fosta gimnastă.

La eveniment au participat câteva sute de copii din clasele primare, aceştia primind câte o ştampilă pe "Paşaportul pentru sport" pentru fiecare disciplină sportivă testată. La acumularea a cel puţin cinci ştampile, aceştia au fost răsplătiţi cu premii surpriză. Evenimentul continuă duminică dimineaţă cu activităţi de mişcare şi distractive pentru întreaga familie.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Nadia Comăneci, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache" şi Clubul Sportiv Şcolar Steaua Bucureşti. Evenimentul se bucură şi de susţinerea COSR, FR Gimnastică, FR Judo, FR Rugby, CSS1 Bucureşti, CS Stirom Bucureşti, CS UNEFS Bucuresti, CSM Oneşti şi Club Român Sport Kontact K1.

Proiectul "Nadia Sports Experience" îşi propune creşterea interesului pentru sport şi pentru activităţi de mişcare în aer liber, pentru copii şi întreaga familie, şi familiarizarea copiilor cu diferite discipline sportive, precum şi identificarea şi selectarea unor copii cu potenţial sportiv pentru cluburile sportive. Totodată, în cadrul proiectului "Nadia Sports Experience", Fundaţia Nadia Comăneci acordă burse tinerilor sportivi. Astfel, anul acesta, 50 de sportivi care fac dovada înscrierii la un club sportiv pentru anul şcolar 2019 - 2020 vor fi răsplătiţi cu burse constând în echipamente sportive în valoare de 500 de lei fiecare.

Ediţia 2019 a proiectului "Nadia Sports Experience" dezvoltă portalul sportghid.ro: o bază de date completă a autorităţilor sportive, federaţiilor şi cluburilor sportive. Site-ul oferă posibilitatea de căutare a cluburilor unde se poate practica o anumita disciplină sportivă preferată, cât mai aproape de reşedinţă. Astfel, portalul sportghid.ro va deveni un instrument util pentru cei care doresc îi ducă pe cei mici la sport sau să practice chiar ei mişcarea. Sportghid.ro va conţine şi o secţiune cu informaţii despre centrele de închirieri echipamente şi baze sportive destinate practicării sportului de masă, sportului ca activitate recreativă.
AGERPRES 

Subiecte în articol: Nadia Comaneci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri