Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii dispăruţi în Mehedinţi, găsiţi la Bucureşti! Minorii erau răpiţi chiar de tatăl lor

Copiii dispăruţi în Mehedinţi, găsiţi la Bucureşti! Minorii erau răpiţi chiar de tatăl lor

Poliţiştii au reuşit să găsească doi minori din Drobeta Turnu Severin, daţi dispăruţi de la domiciliu de mama lor de mai multe săptămâni, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, Marcel Albu.

Potrivit acestuia, Elisha David Vlad, de 10 ani, şi Sarai Alessia Vlad, de 8 ani, au fost găsiţi în Bucureşti, alături de tatăl lor, după ce o instanţă judecătorească a dat custodia acestora mamei.

Citeşte şi O mamă face un apel disperat la publicul larg pentru a-şi regăsi copiii

"Părinţii copiilor au divorţat în Statele Unite ale Americii. Magistraţii i-au încredinţat mamei, dar au dat dreptul tatălui la o vizită săptămânală de câteva ore. Când i-a preluat în luna august, nu i-a mai adus la domiciliul mamei din Drobeta Turnu Severin", a precizat Albu.

Potrivit legii, copii se vor afla în grija asistenţilor sociali, până când mama lor va veni din Drobeta Turnu Severin să-i ia.

"În cercetările efectuate pentru identificarea minorilor s-au implicat şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române", a adăugat Albu.

El a mai arătat că tatăl copiilor ar putea fi acuzat de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi riscă pedeapsa cu închisoarea.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: copii rapire mehedinţi minori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri