Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Iași: Un copil de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul 7

Tragedie la Iași: Un copil de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul 7

Un copil în vârstă de 3 ani şi 10 luni a murit, după ce a căzut joi seara de la etajul şapte al unui imobil de pe Bulevardul Independenţei din Iaşi.

Coordonatorul SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că, în urma primirii unui apel telefonic la Serviciul 112, echipajul de terapie intensivă a fost dirijat pe Bulevardul Independenţei pentru a prelua un copil în vârstă de 3 ani şi 10 luni, care a căzut de la etajul 7.

Se pare că minorul se afla, nesupravegheat, într-o cameră. La un moment dat, s-ar fi urcat pe pervazul de la fereastră şi ar fi căzut de la geam.

"Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, plagă delabrantă în regiune frontală, otoragie, fractură închisă a braţului stâng. Acesta a fost intubat oro-traheal, ventilat mecanic şi transportat la UPU de la Spitalul pentru copii 'Sf Maria' ", a precizat dr. Diana Cimpoeşu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Sf. Maria'', dr. Cătălina Ionescu, a declarat că, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul copilului.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi au anunţat că se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, acestea continuând în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Sursa:AGERPRES

Subiecte în articol: tragedie iasi copil cazut bloc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri