Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord cere Washingtonului să o recunoască drept 'stat dotat cu arme nucleare'

Coreea de Nord cere Washingtonului să o recunoască drept 'stat dotat cu arme nucleare'

Coreea de Nord a cerut duminică Statelor Unite să o recunoască drept 'stat dotat cu arme nucleare', la două zile după ce Phenianul a efectuat al cincilea său test nuclear, cel mai puternic de până acum, relatează AFP şi Reuters. 

''(Preşedintele Barack) Obama face ceea ce poate pentru a refuza (Coreii de Nord) statutul strategic de stat dotat cu arme nucleare, dar în acelaşi timp el este stupid pentru că încearcă să acopere soarele cu palma'', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe nord-coreean. 

Într-un comunicat de presă, acesta a afirmat că recentul test nuclear efectuat de Phenian a reprezentat un răspuns necesar la ameninţarea nucleară din partea SUA. ''Coreea de Nord va lucra la dezvoltarea forţei sale nucleare în calitate şi cantitate'', se mai menţionează în comunicatul citat. 

Coreea de Nord a efectuat primul său test nuclear în 2006, atrăgându-şi critici şi sancţiuni din partea Naţiunilor Unite, iar cel mai recent asemenea test s-a desfăşurat în ianuarie. Phenianul a anunţat atunci că a efectuat cu succes primul său test cu bombă cu hidrogen. Al treilea test nuclear nord-coreean, înregistrat în februarie 2013, era considerat până acum cel mai puternic, energia degajată fiind estimată la 6 - 9 kilotone. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri