Jurnalul.ro Ştiri Externe Corespondenţa electronică a lui Hillary Clinton: Kerry neagă că ar fi cooperat cu FBI

Corespondenţa electronică a lui Hillary Clinton: Kerry neagă că ar fi cooperat cu FBI

Secretarul de stat american John Kerry, aflat într-o vizită în Irlanda, a negat - duminică - la Dublin - că ar fi cooperat cu FBI după ce poliţia federală a redeschis ancheta în cazul adresei private de e-mail a candidatei democrate în alegerile prezidenţiale din SUA, Hillary Clinton, pe care aceasta o utilizase pe când se afla la conducerea Departamentului de Stat, relatează AFP.

"Nu, nimic nu mi-a fost notificat, nu, nimic nu am fost întrebat, nu, nu am nicio informaţie despre vreo cerere adresată secretariatului Departamentului de Stat şi nici nu am alte comentarii de făcut cu privire la acest subiect", a afirmat John Kerry într-o declaraţie de presă.

Directorul FBI, James Comey, a anunţat vineri că noi mesaje ale fostului secretar de stat Hillary Clinton fuseseră descoperite şi urmau să fie examinate de anchetatori, un nou episod în dosarul care afectează campania candidatei democratei, cu doar zece zile înaintea alegerilor prezidenţiale.

Departamentul de Stat american negase deja la jumătatea lunii octombrie orice schimb de servicii cu FBI în 2015 pentru a reduce clasificarea unui e-mail confidenţial al lui Hillary Clinton.

Prezent în Irlanda pentru a evoca în special procesul de pace în Irlanda de Nord, John Kerry a primit premiul Tipperary pentru pace în semn de recunoştinţă pentru eforturile sale pentru pacea în lume.

Secretarul de stat, care se va deplasa luni la Londra, a asigurat că americanii continuă "să se implice, zilnic, pentru a găsi o soluţie la dezastrul umanitar în Alep şi la războiul" din Siria.

Kerry şi-a mai exprimat angajamentul în negocierile asupra TTIP (sau TAFTA), acord comercial care urmăreşte suprimarea barierelor vamale şi procedurale între SUA şi UE. "Vom continua negocierile şi, în funcţie de cine va fi ales preşedinte al SUA, nu cred că negocierile vor lua sfârşit", a spus el. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri