Corina Ozon a devenit faimoasă după publicarea cărţilor din seria Amanţilor. I-a cucerit pe românii din ţară şi din străinătate cu felul ei direct şi plin de umor de a povesti aventurile unui triunghi amoros. Dincolo de umor, toate intrigile din romanele ei au la bază realitatea dureroasă a unor relaţii care se destramă. Corina Ozon şi-a surprins publicul şi cu romane diferite: Despre iubire, cu instrucţiuni de folosire sau Codul lui Zoran.
Ce mai face Corina Ozon scriitoarea?
Ocupată, așa cum sunt de multă vreme. Între timp, am devenit doctorandă la Școala Doctorală în Științele Comunicării, Universitatea București, și sunt captivată de cercetare. Mai ales că sunt în cotutelă la CORHIS, Universitatea Paul Valery, Montpellier, din Franța. Ceea ce îmi deschide câteva perspective foarte interesante, beneficiez de o coordonare profesorală excepțională din partea doamnelor profesoare Daniela Rovența-Frumușani și Mihaela Tudor. Curând voi începe o colaborare pentru prezentarea unor workshopuri, lucrez la un nou concept al atelierului Infuzia de povești, demarat în decembrie anul trecut, și care va reveni în septembrie. Și, desigur, nu în ultimul rând, am și o surpriză editorială.
Dar omul, cine e Corina Ozon atunci când nu scrie?
Adevărul este că timpul meu este dedicat scrisului în mare parte, în diverse contexte. Lucrez ca șef PR&Comunicare la compania Imprimeria Națională, iar în afara jobului, când nu scriu, îmi petrec timpul cu familia, cu prietenii, îmi place să mă ocup de casă, să călătoresc. Citesc mult și ies tot mai rar la evenimente. Anii aglomerați de când scriu cărți m-au învățat că e bine să-ți faci timp și pentru tine. Îmi place să cred că am reușit să devin un bun manager al timpului meu.
Cum a început aventura ta în lumea scrisului?
Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, eu sunt familiarizată cu scrisul de mulți ani, din copilărie și până la etapa în care am fost jurnalist. Astfel că a face un blog a fost ceva absolut firesc pentru mine, fără o dorință de a crea o comunitate, ci doar din plăcerea de a scrie. Acolo am publicat și primele texte din ceea ce avea să fie romanul „Zilele amanților”, primul volum dintr-o serie de cinci, care a devenit un adevărat fenomen. Editura Herg Benet a dorit să publice cartea, de fapt cei de acolo mi-au propus să scriu o carte, iar mai departe a devenit o poveste pe care o trăiesc și acum.
Ai fost numită „fenomenul Corina Ozon”. Ce înseamnă asta pentru tine?
Da, desigur că mă bucură, pentru că e vorba despre cărțile mele. Despre faptul că poveștile s-au răspândit și au ajuns în atâtea inimi. E o recunoaștere că literatura nu se cantonează în tipare învechite și urmează dinamica socială, ceea ce este normal. Într-adevăr, seria „Amanții” se bucură de succes și acum, la cinci ani de la apariția primului volum, primesc aproape zilnic mesaje pe diverse canale din social media. Dar mă bucură că lucrurile nu se opresc aici, și celelalte cărți ale mele sunt la fel de gustate de public. Însă, da, Amanții au spart niște bariere, ceea ce înseamnă că seria rămâne un reper în activitatea mea de scriitoare.
Ești un scriitor român care a avut succes și peste graniță. Știu că ai avut lansări de carte în Canada, în Londra, în Madrid. Cum a fost?
Am avut aceste șanse de a ajunge în locuri la care doar visam odinioară. Acestea sunt câteva aspecte ale frumuseții muncii de scriitor, să călătorești, să cunoști oameni, să vorbești cu ei, să culegi povești. Pentru mine este o continuă evoluție. Consumul investit în scris, care e o ardere, se convertește în real sub forme nebănuite. La toate evenimentele la care am participat în afara țării am fost primită cu bucurie și întâlnirile s-au transformat în amintiri memorabile, bagaj de drum lung. În unele locuri am revenit, cum sunt Canada și Londra. Traseul a fost minunat: Londra, Madrid, Torino, Toronto, Montreal, Detroit, Chicago, Roma, Viena, Bologna. Deocamdată sunt dedicată activității de cercetare și am sistat deplasările, însă mențin legătura cu cei care mi-au fost alături.
Ai povestit aventura amanților cu un limbaj colorat, necenzurat. Ce ai să le spui celor care te critică pentru acest limbaj?
Nu obișnuiesc să dau replici, consider că, dacă e ceva de demonstrat, va fi pe parcurs, de la sine. Nu practic războaie de uzură, pentru că e firesc să nu placă tuturor ceea ce scrii, la fel cum fiecare carte are publicurile sale. E o chestiune de mentalitate și de timp doar. Recunosc că nu am avut parte de atacuri dure, iar cei deranjați de limbaj au reacționat la primele volume. Succesul cărților vorbește de la sine și nu cred că necesită un comentariu. Dar șocul a fost destul de mare, iar eu mi-am asumat un risc. Și timpul a avut răbdare.
Auzim atâtea povești în jurul nostru. Ce învățăm din seria Amanților? Ce concluzii tragem?
Acum îți voi spune din feedback-urile cititorilor, foarte numeroase, dar încerc să extrag ceea ce revine cel mai des: să ne privim în oglindă mai des, să nu vânăm clișee perfecte, să fim cât se poate de sinceri în relații, să ne recunoaștem greșelile. Dincolo de limbajul colorat și de umor, aceste cărți recompun o frescă socială contemporană.
Ai vreun sfat pentru tineri sau pentru tinerii căsătoriți?
Să nu se pripească în alegeri și în luarea deciziilor privind asumarea unor responsabilități, până nu-și cunosc sentimentele. Multe divorțuri se petrec din cauză că partenerii nu se cunosc bine sau ajung să devină concurenți, nu echipă. Cultivarea unei relații pentru a intra într-un mariaj se aseamănă cu pregătirea temeinică pentru ocuparea unui job mult visat. Dacă sărim etape, există riscul să cădem mai repede.
Se strică o relație uneori când apare copilul?
Este posibil să se întâmple astfel din motivele pe care le-am enunțat mai sus. Când soții se cunosc și au grile de valori asemănătoare, vor porni la drum ca o echipă, iar apariția unui copil îi va implica în mod cât se poate de egal pe ambii părinți. Într-un cuplu tensionat, în care domină neîncrederea și suspiciunea, apariția unui copil poate detensiona lucrurile, însă nu este o garanție a rezolvării problemelor dintre adulți, și nici nu trebuie să fie astfel. Un copil are nevoie de ambii părinți în viața lui. De aceea aceștia trebuie să comunice bine, chiar dacă sunt divorțați.
Crezi în suflete-pereche?
Nu, nu cred. Cred în oameni care se completează și acceptă să se modeleze reciproc, care își armonizează pașii în ritmul bătăilor de inimă, dar cu un calcul rațional. Dragostea e oarbă, uneori trece, dar sentimentele trainice, legăturile puternice, amintirile comune frumoase rămân. Oamenii au nevoie să împărtășească gânduri, trăiri, povești și se tem să îmbătrânească singuri. Eu cred în maturizarea emoțională. Poate că acesta este un farmec al călătoriei pe care o parcurgem cu toții pe aici. Să iubim cu naivitatea tinereții și să selectăm cu înțelepciunea trecerii timpului.
Ai înregistrat anul acesta un alt succes. În lumea teatrului. Cum de povestea ta a ajuns să fie jucată pe scenă?
A fost neașteptat și pentru mine. În martie anul acesta, am fost contactată de trupa Teatru la Infinit din Sibiu, care dorea să pună în scenă un one woman show după cartea mea „Zilele amanților”. Recunosc că am fost sceptică la început, dar și curioasă. Iar ceea ce au reușit actrița Iulia Popa și regizoarea Mirela Presecan este excepțional. Viziunea modernă care păstrează spiritul cărții face din acest spectacol un produs cultural deosebit. Piesa a avut premieră la Sibiu și la București, iar în iulie a participat la Festivalul FREE Re-evolution de la Tălmaciu în cadrul sezonului România-Franța. S-a bucurat de mare succes și din toamnă va juca și în alte orașe.
Pe lângă seria Amanții, ai mai avut succes cu Tentații, Codul lui Zoran sau Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire. Cum îți alegi subiectele cărților?
Din viață. Pentru mine e suficient și un detaliu ca să construiesc o poveste. Sigur e vorba și de starea în care mă aflu, pentru că modul în care văd un detaliu poate fi influențat și de ea. Însă esența e aceeași. Un bun exemplu în acest sens este cartea Până când mă voi vindeca de tine, apărută în 2016, și care se bucură de succes și acum. În această vară, editorul Alex Voicescu a decis să scoată o ediție nouă, pentru care am scris o poveste în plus: „Când dragostea devine poezie”. Toate povestirile au la bază o întâmplare reală, însă firul narativ l-am construit eu.
Ai o fiică scriitoare. Trăim vremuri tulburi. Ce îți dorești pentru ea?
Iulia a urmat calea scriiturii neîndemnată de mine, în general i-am oferit libertatea de a face ce-i place. Este foarte creativă, se ocupă singură de promovare, este și un youtuber cunoscut, acum e studentă la Comunicare la SNSPA și e în căutarea unui job. Îmi doresc să poată face în continuare ce-i place, deși nu va fi ușor, i-am spus despre ce o așteaptă până își va găsi calea. La fel cum i-am spus că fără o bază de cunoștințe solidă nu va putea face față concurenței. E o fată inteligentă, căreia nu trebuie să-i explic foarte multe, avem o comunicare foarte bună. Sper din tot sufletul să reușească să-și păstreze calitățile care o fac unică.
Eşti un fin observator al societăţii, al relaţiilor umane. Ce nu este în regulă cu lumea în care trăim? Mă refer la România şi la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Nu zic de stat, pentru că statul e format tot din oameni ca noi.
Îmi place să cred că rolul de observator mă face să înțeleg anumite lucruri. Problema mare a societății noastre este lipsa educației, cu tot ce implică ea, de la relațiile dintre părinți și copii până la instituțiile care trebuie să se ocupe de asta. Cred că noi avem și mari probleme de comunicare, o spun nu doar ca specialist în PR. În general, am observat în societatea noastră că oamenii nu știu adesea să-și exprime gândurile și emoțiile, să vorbească despre ce-i frământă sau ce nu le place. De aici vine un lanț de obstacole care se perpetuează peste generații și se reflectă și în relațiile de cuplu. De aici, o lipsă a disciplinei, a respectului și a răbdării.
Ce surprize ne mai pregătești?
Așa cum am spus și la început, mă pregătesc pentru diverse proiecte care vor începe în toamnă. Iar marea surpriză este o nouă carte.