Din cauza pandemiei de COVID-19, economiile lumii “se îmbolnăvesc” subit, contagiunea este iminentă la nivel global iar recuperarea va fi costisitoare, grea şi de lungă durată. Europa a devenit epicentrul pandemiei, iar statele membre bogate anunţă - fiecare pe limba lui - diverse planuri de intervenţie pentru salvgardarea propriilor economii şi a propriilor medii de afaceri. Dar ce vor face ceilalţi?
Abia trecută prin BREXIT, Uniunea Europeană se află în faţa celui mai tragic test al său: trebuie să dovedească funcţionalitatea blocului european şi solidaritatea din cadrul său în sprijinirea sistemelor de sănătate vulnerabile şi lipsite de resurse (cum este şi cel românesc) şi în finanţarea redresării economiilor sărace, deficitare (cum este şi cea românească). Uniunea Europeană trebuie să intervină concret şi imediat pentru a salva vieţi: vieţi ale cetăţenilor săi europeni şi “vieţi” ale firmelor şi corporaţiilor europene, oriunde s-ar afla ele, la Mizil, la Codogno sau la Paris.
Riscul este cu atât mai mare într-o economie în curs de dezvoltare, cu multe deficite macroeconomice, dar şi cu deficite în sistemul de sănătate şi chiar în administraţia publică. România nu are cel mai puternic sistem de sănătate medicală din Europa şi nici o capacitate sporită de cercetare şi dezvoltare, mai ales guvernamentală şi administrativă. România este lovită acum în cele mai sensibile puncte ale sale: avem regiuni cu sărăcie acută, unde viaţa este înapoiată, unde standardele de locuit sunt reduse, unde prezenţa serviciilor medicale este precară, iar transmiterea bolilor poate apărea mult mai uşor.
Statul român trebuie azi să treacă cel mai important examen al post-comunismului: trebuie să demonstreze că înţelege în sfârşit că patronii de firme, sectorul privat şi contribuabilii de rând sunt principalii săi parteneri. Firmele şi cetăţenii trebuie sprijiniţi o perioadă critică de timp pentru ca să supravieţuiască fizic şi economic şi să poată apoi plăti statului partea leului (taxe, credite, impozite).
România e în stare de urgenţă: ar trebui să facă rapid progrese în ceea ce priveşte aspecte de asistenţă medicală şi tehnică şi provizii esenţiale. Dar lipsa acută de leadership românesc este din ce în ce mai dureros de evidentă cu fiecare zi ce trece. România e în stare de urgenţă şi acum nu mai are nevoie de împărţirea ei pe carnete de partid şi coloraturi politice. Singura politică ce trebuie să funcţioneze acum este politica bunului simţ, a solidarităţii, a leadershipului adevărat. Iar înţelegerea exactă a situaţiei şi respectarea cu rigurozitate a regulilor sunt deopotrivă o responsabilitate naţională şi una a fiecărui cetăţean.