Jurnalul.ro Ştiri Justitie Corpul de control al premierului face verificări la Compania Naţională 'Aeroporturi Bucureşti' S.A.

Corpul de control al premierului face verificări la Compania Naţională 'Aeroporturi Bucureşti' S.A.

Corpul de control al prim-ministrului face verificări la Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A., între altele privind felul în care s-au făcut numirile în funcţiile de conducere, dar şi stabilirea remuneraţiilor şi a altor avantaje pentru membrii Consiliului de administraţie al societăţii.

Potrivit unei informări postate pe site-ul instituţiei guvernamentale care prezintă lista acţiunilor de control aflate în desfăşurare la 31 mai, verificările la Compania Aeroporturi Bucureşti mai vizează realizarea investiţiilor necesare dezvoltării şi modernizării infrastructurii aeroportuare - piste, căi de rulare, platforme, drumuri de acces şi de incintă etc. şi a altor echipamente şi instalaţii aeroportuare, efectuarea operaţiunilor de întreţinere şi reparaţii ale infrastructurii aeroportuare, existenţa unor posibile conflicte de interese, desfăşurarea activităţii de operare la burduf, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie a unor produse, servicii şi lucrări, dar şi asigurarea mentenanţei sistemului perimetral de securitate la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Conform sursei citate, Corpul de control al premierului desfăşoară, de asemenea, o acţiune de documentare la Compania Naţională "Loteria Română" S.A. cu privire la organizarea şi funcţionarea acesteia.

Corpul de control cercetează şi activitatea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare aflat în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Printre obiectivele controlului se numără, între altele, verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la iniţierea, organizarea şi desfăşurarea, în perioada 2015 - prezent, a procedurii de atribuire a acordului-cadru cu denumirea "Achiziţie manuale şcolare noi pentru clasa a IV-a".

O altă acţiune a Corpului de control se desfăşoară la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Între obiectivele controlului la această instituţie sunt menţionate verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a normelor interne ale Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care reglementează activităţile de colectare, înregistrare, prelucrare şi publicare a datelor privind cheltuieli aferente publicităţii la medicamente de uz uman transmise de către producători, distribuitori şi deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă, dar şi verificarea tuturor aspectelor legate de sponsorizările, precum şi orice alte cheltuieli efectuate de către producătorii şi distribuitorii de medicamente suportate pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care desfăşoară activităţi referitoare la sănătatea umană, asistenţă medicală sau farmaceutică. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri