Jurnalul.ro Ştiri Observator Corpul Naţional al Poliţiştilor, despre cazul din Potcoava: Nu acceptăm atitudinile neconforme deontologiei profesionale

Corpul Naţional al Poliţiştilor, despre cazul din Potcoava: Nu acceptăm atitudinile neconforme deontologiei profesionale

Corpul Naţional al Poliţiştilor se delimitează ferm de manifestări precum cele ale agentului de poliţie din Potcoava (judeţul Olt), care ar fi agresat o femeie, şi solicită adoptarea unor măsuri imediate de corectare şi sancţionare a acestui gen de comportament, cu respectarea prevederilor legale.

"Ne raliem în acest sens demersurilor de toleranţă zero cu privire la faptele neconforme statutului profesional declanşate la nivel instituţional, dar, în acelaşi timp, dorim să subliniem că evenimentele negative sunt izolate, iar prin mesajul transmis în mod repetat se poate crea o imagine negativă şi cu substrat asupra întregului sistem şi a activităţii desfăşurate de poliţiştii oneşti", precizează Corpul Naţional al Poliţiştilor.

Organizaţia profesională a poliţiştilor arată că radicalizarea discursului public cu referire la profesia de poliţist şi inducerea unui sentiment de insecuritate la nivel social sunt de natură a marginaliza eforturile de reconstrucţie instituţională.

"Nu acceptăm atitudinile neconforme deontologiei profesionale, însă prin denigrarea imaginii nu are nimeni de câştigat, cetăţeanul şi poliţistul corect şi cinstit deopotrivă vor fi cei care au de pierdut cel mai mult. Noi suntem de partea legii şi am depus un jurământ faţă de cetăţean şi faţă de ţară, pe care suntem datori să îl respectăm. Ca organizaţie profesională dorim să intervenim în corectarea unor curente rău intenţionate, care au apărut în spaţiul public, pentru a păstra un echilibru în societate şi în schimbul de opinii", arată sursa citată.

Un agent din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava este cercetat disciplinar pentru comportament necorespunzător, dar şi penal, într-un dosar de lovire sau alte violenţe, după ce ar fi agresat o femeie în vârstă de 49 de ani, din aceeaşi localitate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Pe data de 26 octombrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat de o femeie, de 49 de ani, din oraşul Potcoava despre faptul că este agresată fizic de o persoană, a cărei identitate a refuzat să o furnizeze. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au identificat apelanta la locuinţa unui bărbat, iar pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii în contradictoriu, femeia a fost agresată. Cei doi se cunoşteau, femeia mergând la locuinţa respectivă de bunăvoie, a precizat IPJ Olt.

Potrivit aceleiaşi surse, bărbatul este agent în cadrul Poliţiei oraşului Potcoava şi era în concediu de odihnă, la locuinţa sa.

AGERPRES

Subiecte în articol: potcoava politist agresiv femeie batuta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri